News Flash:

Să fim mai buni de sărbători!

Pe platforma Timotion s-a dat startul la donaţii pentru 17 proiecte comunitare din judeţul Timiș

22 Decembrie 2023
155 Vizualizari | 0 Comentarii


Fundația Comunitară Timișoara și Asociația Alergotura, co-organizatorii evenimentului Timotion, anunță că pe platforma Timotion au început donațiile pentru 17 proiecte comunitare din județul Timiș.

De-a lungul a zece ani, Timotion a avut un impact semnificativ la Timișoara, atrăgând peste 26.000 de alergători și bicicliști la curse, implicând peste 1.000 de voluntari și strângând donații de peste 2.563.000 de lei pentru 146 de proiecte comunitare care au adus schimbări pozitive acolo unde au fost implementate.

Organizațiile care pot beneficia de sprijin prin donații includ:

Asociația „Action for People” cu proiectul „Împreună pentru șanse egale”
Grupul de inițiativă ATLAS al Colegiului Național Bănățean cu proiectul „ATLAS – Clubul de robotică din CNB”
Asociația „Colț de Banat” cu proiectul „COPII. CARTE. COMUNITATE”
Asociația „Copii și Zâne” cu proiectul „Și Pișcoțel merge în excursie!”
Asociația „Educația la Sat” și proiectul „Școala de vară la sat”
Asociația „Little People Romania” – „Cursa împotriva cancerului la Timotion X”
LOGS – Grup de Inițiative Sociale cu „Timișoara #AlăturiDeRefugiați”
Asociația „Micile Comori” cu proiectul „Micile Comori – Dincolo de cuvinte”
Asociația „Piticii Monei” cu inițiativa „1.000 de cărți, 1.000 de suflete”
Școala Gimnazială nr. 2 Timișoara cu inițiativa „Să dăm culoare școlii”
Școala Gimnazială nr. 27 Timișoara pentru „Biblioteca școlară, portal spre (lectură și) cunoaștere”
Școala Gimnazială Boldur cu „Laboratorul Educativ Itinerant”
Asociația „Școala mamei junior” cu inițiativa „Salvăm vieți contra cronometru”
Asociația „Seeds of Kenosis” cu inițiativa „Kenosis Education – educație de calitate pentru toți copiii din Cernăteaz, Giarmata”
Asociația „Superhumans PSI” cu proiectul „Superhumans: minte sănătoasă în corp sănătos”
Fundația „United Way Romania” cu proiectul „CrossLectura – Creatori mici de povești mari”
Asociația „Caravana cu Medici” cu inițiativa „Caravana cu Medici – consultații medicale gratuite”.

„Timotion este o manifestare de «cursă lungă» a comunității, este locul unde oamenii își redescoperă sentimentul de apartenență la comunitatea timişoreană a generozităţii. Invităm oamenii să susțină cel mai frumos eveniment sportiv filantropic din comunitatea noastră și cele 17 proiecte comunitare propuse pentru ediția Timotion 10. La Timotion puterea comunităţii prinde formă şi îţi dă satisfacţia pe care o ai atunci când ai dat o mână de ajutor unui proiect care schimbă lumea în mai bine”, a afirmat Daniela Chesaru, directoarea Fundației Comunitare Timişoara.

"Timotion: Timișoara se mișcă!" reprezintă un mecanism de finanțare cu componentă sportivă și filantropică, implementat de Fundația Comunitară Timișoara și Clubul sportiv Asociația Alergotura, ajungând la a zecea ediție.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1152 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006498 (s)