News Flash:

Noua Unitate de Primiri Urgente a Spitalului Judetean din Timisoara se va deschide in toamna acestui an

24 Februarie 2022
281 Vizualizari | 0 Comentarii
Spital Judetean

Santier in curtea Spitalului Judetean din Timisoara. Se extinde Unitatea de Primiri Urgente, gratie unui proiect pe fonduri europene. Lucrarile sunt in grafic, transmite administratorul judetului Marian Constantin Vasile. Noua UPU se va deschide, cel mai probabil, in septembrie 2022.
 
 
Marian Constantin Vasile, administratorul public al judetului Timis, a facut o vizita pe santierul de la Spitalul Judetean Timisoara, unde sectia de urgente va fi extinsa. Constructorul este in grafic cu lucrarile.

Spatiul pentru primirea ambulantelor va fi acoperit. Dotarile vor fi facute cu echipamente moderne. Noua unitate va avea si o zona de triaj epidemiologic si zona de asteptare. Vor fi cai atat pentru cei care vin „pe picioarele lor”, cat si pentru cei care vin cu ambulanta.

La etajul superior se vor organiza sali de laborator pentru viitorii doctori si studenti la medicina, astfel incat acestia sa poata studia partea de urgente.

„Investitia este de 7 milioane de lei cu tot cu dotari si mobilier, dintre care exista si contributie CJT. Anul acesta va fi gata […] in luna septembrie spatiul va fi functional. Tot in aceasta luna se vor face si dotarile. Subsolul este destinat arhivelor si dotarilor tehnice ale Unitatii de Primiri Urgente. Va mai fi si un spatiu pentru medicul si asistentele de tura. Capacitatea de interventie va fi dublata”, spune Marian Constantin Vasile.

„Gura de oxigen” pentru activitatea UPU
In mai putin de doi ani, Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean din Timisoara este extinsa si modernizata, conform nevoilor „secolului XXI”. Aici va creste numarul de targi si va scadea timpul de asteptare in urgente. Conducerea spitalului vrea sa achizitioneze pentru noul spatiu UPU si un Computer Tomograf (CT). Acesta va ajuta si mai mult la scaderea timpului de interventie. Capacitatea in UPU va fi dublata si vor fi fluxuri adaptate contextului epidemiologic.

„Pe partea de spital suntem intr-un proces de extindere, al carui rezultat final va fi o crestere a numarului de targi pe care le avem. Cu aproximativ 50% va creste capacitatea de preluare pe urgente, dar vom oferi si o zona de asteptare pentru pacienti si apartinatorii lor, care sa fie mai larga si prietenoasa fata de fosta sala pe care o aveam la dispozitie. […] Extinderea este o gura de oxigen pentru activitatea noastra. Sigur ca spatiile vor fi deservite de personal, vom avea nevoie si de medici si asistente care sa deserveasca aceste spatii”, preciza medicul Mihai Grecu, seful UPU-SMURD Timis, la debutul acestui proiect.

La Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean Timisoara se prezinta pacienti de pe o raza de zece judete si au existat situatii cand au venit pacienti si din estul tarii. Pentru modernizarea si extinderea unitatii se aloca 12 milioane de lei, banii provenind din fonduri europene majoritar, cu contributie si de la CJ Timis de 700.000 de lei.


 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1136 (s) | 43 queries | Mysql time :0.005969 (s)