News Flash:

Se lucrează intens!

Gara Timișoara Nord se află în plin proces de modernizare

7 Septembrie 2023
178 Vizualizari | 0 Comentarii


La Gara Timișoara Nord s-au efectuat instalări de panouri fotovoltaice monocristaline, în premieră națională. Aici au fost montate un total de 116 astfel de panouri, ca parte a proiectului de modernizare a acestei importante stații feroviare din Timișoara. Aceste panouri vor contribui la acoperirea unei părți din necesarul de energie pentru stație.

Progresul lucrărilor este notabil, iar până în prezent s-au finalizat două dintre clădirile principale ale Gării Timișoara Nord.

„În cadrul amplelor lucrări de reabilitare a Stației CF Timișoara Nord, care au inclus și montarea de panouri fotovoltaice monocristaline, va fi refăcută întreaga fațadă a ansamblului de clădiri pe o suprafață de 3.451 metri pătrați, vor fi executate lucrări de reparații în interiorul tunelului pietonal, la peronul 1, se vor înlocui toate instalațiile electrice, se vor monta instalații de răcire, iar piațeta din fața gării va fi modern reamenajată și va dispune inclusiv de o fântână arteziană luminată”, a declarat CFR SA.

Proiectul de modernizare a Gării de Nord Timișoara este evaluat la suma de 21 de milioane de lei, cu finanțare asigurată din surse proprii ale CFR Infrastructură. Se estimează că lucrările vor fi finalizate în luna august a anului 2024.


 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1170 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006486 (s)