News Flash:

Explozie a cazurilor de varicela in Timis, avertizeaza medicii. Primele cazuri confirmate in scoli

24 Martie 2022
339 Vizualizari | 0 Comentarii
varicela

Sunt doi ani de cand in Timis nu a fost identificat vreun caz de varicela, in mare parte datorita masurilor anti-Covid. Insa se pare ca odata cu renuntarea la acestea, s-a produs o explozie de cazuri in judet. Recomandarile medicilor in aceasta perioada. UPDATE: 18 cazuri in randul elevilor din judet
Conform medicilor de la Spitalul „Victor Babes” Timisoara, majoritatea pacientilor care au ajuns pentru investigatii in Ambulatoriul spitalului au dezvoltat o forma usoara, care nu a necesitat internare. Doi copii se afla insa sub supraveghere in unitatea sanitara din cauza unor complicatii. Unul dintre ei a dezvoltat o encefalita, dar starea lui este stabila, iar cel de-al doilea este internat pentru monitorizare si investigatii suplimentare, avand un sindrom febril prelungit. Zilnic sunt evaluati cate 3-4 pacienti.

Varicela sau varsatul de vant este o boala infectioasa care duce la aparitia unor vezicule pe corp. Virusul care cauzeaza varicela se transmite pe cale respiratorie, prin aer, sau prin contact direct cu persoana infectata. Boala este intalnita cel mai frecvent iarna si primavara. Perioada de incubatie poate fi intre 10 si 21 de zile, in majoritatea cazurilor este insa de doua saptamani. Si adultii pot dezvolta forme severe de boala, care se manifesta printr-o suprainfectie la nivelul pielii si care poate duce, daca nu este tratata cu antibiotice, la septicemie. Numarul cazurilor este insa extrem de mic, potrivit medicilor specialisti.

„Primele simptome sunt cele de subfebrilitate (37-37,5) sau chiar febra (38-39), oboseala, dureri de cap, indispozitie si stari de rau, dar si apetit diminuat. Dupa cel mult doua zile de la aparitia primelor semne de boala, apar petele rosii pe corp care se transforma in vezicule pline cu lichid. In evolutie normala, daca nu este rupta, vezicula scade in volum treptat in 12-24 de ore, incepand din centru, apoi se turteste prin reducerea continutului, care se resoarbe. In a 3-a sau a 4-a zi, vezicula se usuca si se transforma in crusta. Unele elemente eruptive trec direct in stadiul de crusta. Este important ca bolnavul sa fie izolat pentru a nu transmite mai departe virusul. In majoritatea cazurilor, nu este necesara evaluarea in spital, pacientii ramanand in evidenta si monitorizarea medicului de familie. Sunt insa cazuri, ca cele pe care le avem internate in spital, in care pacientii au dezvoltat o complicatie si a fost necesara monitorizarea atenta a acestora. Encefalita se manifesta prin varsaturi cauzate de hipertensiune craniana, instabilitate in mers si dureri de cap, cefalee”, spune dr. Adelina Marinescu, medic specialist in boli infectioase la Spitalul de Boli Infectioase „Dr. Victor Babes” Timisoara.

Tratament
Tratamentul bolii consta in administrarea de antitermice, antiinflamatoare sau antihistaminice care sa amelioreze senzatia de mancarime a pielii. Exista insa si metode de preventie, precum vaccinarea.

„Vaccinarea este cea mai buna metoda de a te proteja. Imunizarea impotriva varicelei nu este, insa, in schema completa de vaccinare a copiilor, dar serul poate fi administrat oricand, dupa ce micutii implinesc varsta de 9 luni. Este recomandat ca vaccinul sa fie administrat pana la varsta de 12 ani, dar si adultii pot fi imunizati. Vaccinarea asigura o protectie pe parcursul vietii, daca este facuta corect, ceea ce presupune administrarea a doua doze la un interval mai mare de 6 saptamani. Exista, insa, posibilitatea contractarii bolii in cazul adultilor care au fost vaccinati in copilarie, dar forma pe care o vor face, daca o vor face, va fi una usoara. Iar acest lucru este foarte important, pentru ca in cazul adultilor exista un risc mai mare de complicatii, in special la pacientii imunocompromisi”, mai precizeaza dr. Adelina Marinescu.

Medicii se asteapta la tot mai multe cazuri de varicela.

UPDATE: 18 cazuri in randul elevilor din judet
Conform inspectorului scolar general al Timisului, 18 elevi din judet au varicela, dupa o interogare realizata de institutie. Astfel:

un caz la Colegiul C.D.Loga
9 cazuri (8 – primar, 1 – clasa a V-a) la Bethausen
8 prescolari la Scoala Gimnaziala 27 / Gradinita PP nr. 3
Masurile luate de conducerile scolilor au fost de a lasa copiii acasa si sa dezinfecteze salile de clasa, mai spune aceeasi sursa.


 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1127 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004981 (s)