News Flash:

Aquatim are site nou unde se pot depune online si documentele pentru avize sau contracte noi

23 August 2021
406 Vizualizari | 0 Comentarii
aquatim

Societatea de apa si canal din Timis a lansat un site nou, mult mai simplu pentru clienti, care de acum inainte pot cere avize tehnice sau pot depune documentatii pentru contractele noi online.
„Incepand cu aceasta saptamana, Aquatim lanseaza un nou site, cu o grafica moderna si un mod de prezentare a informatiilor mult mai prietenos pentru vizitatori. Noul site reprezinta un canal de comunicare aliniat la trendurile actuale, atat in ceea ce priveste usurinta de utilizare, cat si legat de functionalitatile puse la dispozitia utilizatorilor. Noutatea absoluta a site-ului este posibilitatea de incarcare a documentelor pentru obtinerea unui aviz tehnic sau pentru incheierea unui contract”, transmit reprezentantii Aquatim.

Pe site-ul societatii de apa si canal gasiti tot felul de informatii, de la etapele care trebuie parcurse inainte de semnarea unui contract, pana la formulare tipizate necesare la fiecare etapa. Documentatia poate fi transmisa online direct catre departamentele specializate.

„O alta noutate a site-ului sunt sectiunile Semnaleaza o problema si Programare audienta prin care utilizatorii pot transmite o sesizare cu privire la functionarea retelei de apa sau de canalizare, cu posibilitatea incarcarii unei fotografii si, respectiv, sa solicite o audienta la unul dintre directorii companiei. Si sectiunea Calitatea apei a fost imbunatatita, oferind informatii detaliate despre programul de monitorizare a calitatii apei potabile si a apei uzate, precum si rapoarte de analiza a apei de la robinet pentru fiecare cartier din Timisoara si fiecare localitate din aria de operare”, mai informeaza Serviciul Comunicare si Marketing al Aquatim.

Potrivit aceleiasi surse, noul site isi adapteaza designul in functie de dimensiunile dispozitivului de pe care este accesat, incurajand clientii Aquatim sa-l acceseze de pe telefoanele mobile si sa-si creeze un cont de client in portalul care le permite sa efectueze plata facturilor, sa transmita indexul contorului, sa-si urmareasca istoricul consumurilor si sa-si activeze factura electronica.

Pe prima pagina se gasesc in continuare informatii actualizate despre programul zilnic al interventiilor si al lucrarilor programate.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1147 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004922 (s)