News Flash:

Numeroase noi străzi au fost incluse la taxare

A fost aprobat noul Regulament de funcționare a TimPark

26 Iulie 2023
217 Vizualizari | 0 Comentarii

Primăria Timișoara dorește să obțină mai mulți bani din serviciul de parcare din oraș și, în acest scop, au fost incluse numeroase noi străzi în sistemul TimPark, conform noului "Regulament de funcționare a sistemului de parcare a autovehiculelor în Municipiul Timișoara - TimPark", care a fost aprobat de consilierii locali în ședința de marți.

Printre străzile incluse în sistemul TimPark se numără Bulevardul 1 Decembrie 1918, strada Mareșal Alexandru Averescu, strada Azuga, Aleea Nicolae Boboc, Aleea Tiberiu Brediceanu, strada Arhitect Duiliu Marcu, strada Dunărea, strada Eneas, strada Martir Alexandru Ferkel-Suteu, strada Mareșal Foch Ferdinand, strada Traian Grozăvesu, strada Martir Herman Sporer, strada Nicolae Ilieșu, strada Independenței, strada Intrarea Iorgovanului, strada Dumitru Kiriac, strada Intrarea Zoltan Kodaly, strada Lacului, strada Lalelelor, strada Dr. Mitropolit Lăzărescu Vasile, strada Măcin, strada Meziad, strada Miletici Alexandru, strada Ioachim Miloia, strada Salcâmilor, strada Ioan Rusu Șirianu, strada Ștrandului, strada Transilvania și Calea Stan Vidrighin.

Proiectul a fost supus dezbaterii, iar Dan Diaconu și Ruben Lațcău și-au exprimat păreri contradictorii în legătură cu acesta.

„Întrebarea mea se referă la numărul mare de străzi, multe dintre ele fără vreo relevanță din punct de vedere al circulației și importanței în trafic, pe care se extinde sistemul TimPark, cu motivația că acolo s-au făcut investiții. Dar nu cred că asta este o justificare pentru ceva care în această formulă nu aduce niciun plus, eventual doar o jecmăneală”, potrivit lui Dan Diaconu.

Viceprimarul Ruben Lațcău a oferit un răspuns în privința introducerii sistemului de parcare, afirmând că acesta a fost implementat la cererea locatarilor din zonele respective. Conform declarației sale, unii cetățeni dețin mai multe mașini, chiar și șase sau șapte, ceea ce a fost un factor care a influențat decizia de introducere a sistemului de taxare pentru parcări.

„În foarte multe dintre aceste cazuri, chiar oamenii au cerut să intre în TimPark pentru ca parcarea să se facă organizat. În multe zone, sunt cetățeni care fac comerț cu mașini second-hand, alții care au mai multe mașini, șase-șapte, alții care depozitează rable – ei nu își vor mai putea lăsa mașinile pe domeniul public. Cetățenii doresc extinderea acestui sistem pentru că acest lucru le permite ca locurile de parcare să fie folosite de ei, de cei din cartiere, și nu să fie folosite ca depozite pe spațiul public. Ca atare, să știți că această reglementare va crește pentru că este una care avantajează locuitorii, rezidenții din zonele unde există TimPark”, a declarat, în plen, Ruben Lațcău.

În ceea ce privește schimbările, se include și eliminarea abonamentelor pe durată de cinci zile, iar în locul lor se introduce un abonament valabil minim 21 de zile lucrătoare.

„Abonamentele eliberate asigură dreptul de staționare pe perioada înscrisă pe acestea – care este de minim 21 de zile lucrătoare și maxim până în data de 31 decembrie a anului în curs, e.cluzând zona verde (0), parcările cu accesul controlat, și străzile/parcările prevăzute cu taxare progresivă”, se precizează în proiectul adoptat.

Valoarea cartelelor valorice folosite pentru taxarea la nivel de minut (pre-pay) pe bază de voucher și apel telefonic a fost majorată. Anterior, acestea erau disponibile în variante de 10, 30 și 50 de lei, însă acum au fost modificate la 30, 50 și 100 de lei.

„Din momentul în care s-a dat BIP începe contorizarea și taxarea. În cazul fiecărei sesiuni de parcare primele 30 de minute sunt indivizibile și se taxează ca atare, urmând ca ulterior primelor 30 de minute taxarea să se facă la minut. Este obligatoriu să se audă că s-a făcut apel, sunetul ocupat indicând imposibilitatea de a efectua tranzacția dorită”, se precizează despre această modalitate de plată.

În zonele cu parcări publice dotate cu bariere, se va efectua o schimbare a sistemului de taxare.

„Aceste sisteme de control al accesului prin bariere duc la eficientizarea folosirii locurilor de parcare, având în vedere că, în fapt parcarea presupune de facto închirierea, de către posesorul (sau utilizatorul) unui autoturism, a unui spațiu urban care este blocat pe perioadă limitată de către autoturismul respectiv. Ori, prin introducerea acestui sistem se ajunge la taxarea efectivă a întregului timp în care locurile de parcare sunt ocupate, față de parcările publice deschise, în cadrul cărora o taxare integrală a timpului de parcare este practic imposibil de atins, indiferent de mijloacele de control utilizate”, potrivit hotărârii.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1110 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004693 (s)