News Flash:

Un sfert din totalul de statii de tramvai din Timisoara vor fi modernizate

20 Aprilie 2022
356 Vizualizari | 0 Comentarii
statii de tramvai

 

LReprezentantii Primariei Timisoara anunta ca au semnat contractul pentru modernizarea statiilor de tramvai de pe Linia 1. Astfel, 34 de statii, reprezentand un sfert din totalul statiilor din Timisoara, intra in etapa de proiectare.

 
34 de statii de pe Linia 1 urmeaza sa fie modernizate. Se doreste adaptarea peronului la acelasi nivel cu noile tramvaie Bozankaya, cu pavaj tactilo-vizual si zone de avertizare cu un contrast ridicat de culoare, pentru o mai buna delimitare a spatiului. In plus, peroanele vor fi accesibile tuturor, inclusiv batranilor sau celor cu dizabilitati.

„Statiile vor fi prevazute cu sistem de supraveghere video si cu monitoare LCD, care vor arata informatii privind timpul de sosire in statie al urmatorului tramvai si alte date legate de trafic. Vor avea si panouri voltaice pentru generarea de energie, va exista optiunea de incarcare a telefoanelor mobile, acces la Wi-Fi public si un sistem modern de achizitionare a biletelor”, transmit reprezentantii primariei.

Statiile care vor fi modernizate:
Gara de Nord,
Regele Carol I,
Piata Mocioni/Sinaia,
Piata Maria,
Catedrala Mitropolitana,
Spitalul de copii,
Piata 700,
Libertatii,
Continental,
Prefectura,
3 August,
Piata Traian (toate tur-retur, cate 2 statii);
Printul Turcesc,
Sarmisegetuza,
Lalelelor,
V. Economu,
V. Babes,
Meteo,
UMT,
Electrica,
Gara de Est,
Piata Badea Cartan.
In prima etapa va fi realizata documentatia tehnica si obtinerea autorizatiei de construire. Perioada de realizare a documentatiei si proiectarii este de 8 luni. Valoarea contractului este de 210.084,03 lei fara TVA (sau aproape 50.000 de euro cu TVA). Urmeaza ulterior contractarea executiei.


De proiectare se va ocupa firma FIP Consulting. Potrivit risco.ro, firma este din Bucuresti, iar in 2020 avea 7 angajati, o cifra de afaceri de 4,4 milioane de lei si un profit net de peste 2 milioane de lei.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1147 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006169 (s)