News Flash:

Invitație la târg!

Târgul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, ediția 2024 – industria HORECA, are loc la Constanța între 23 – 25 mai 2024

22 Mai 2024
119 Vizualizari | 0 Comentarii
Sursa foto cugetliber ro

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, prin Agenția Teritorială pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii Constanța (A.T.I.M.M.T. Constanța), are plăcerea de a vă invita la Târgul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, ediția 2024 – industria HORECA – Constanța, care se va desfășura în perioada 23 – 25 mai 2024.

Evenimentul va avea loc în Pavilionul Expozițional Constanța, situat pe Bulevardul Mamaia, numărul 331A.

Pe durata celor trei zile, vizitatorii vor avea ocazia să participe la un eveniment dedicat industriei ospitalității, să interacționeze cu profesioniști care vor prezenta noutățile și tendințele din domeniu, să stabilească noi parteneriate și să asiste la workshopuri și prezentări de specialitate.

Agenda evenimentului este următoarea:

Joi, 23 mai 2024

11:00 – Deschiderea oficială cu participarea doamnei Camelia Taină, director general – Direcția Generală Antreprenoriat și Finanțări pentru IMM-uri și a doamnei Ioana Podosu, director general – Direcția Generală Turism, din cadrul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, precum și a membrilor patronatelor și organizațiilor din turism.
12:30 – Întâlnire de lucru – FIHR “meeting•Constanța” cu teme precum intensificarea inspecțiilor fiscale, provocările sistemului ReturRO pentru domeniul HORECA și taxarea fonogramelor utilizate în hoteluri și restaurante.
14:00 – Workshop – “Patul perfect” – demonstrație de înfășare corectă a patului de hotel, prezentată de Anca Răuță, managing partner Accacia.
14:30 – Workshop – Cooking show live FEDA: Preparate gata în 5 minute – susținut de Maf Force SRL, membru Asociația Patronală RESTO.
Vineri, 24 mai 2024

10:30 – Seminar „Implementarea tehnologiei inovatoare a roboticii și a soluțiilor inteligente de monitorizare a consumului în industria HoReCa” – susținut de Daniel Toma, Business Developer la Robotic Cleaning Solutions.
11:30 – Seminar „Abordări viabile și durabile în dinamica sustenabilității și tendințelor inovatoare din industria cosmeticelor hoteliere” – susținut de Victor Vasile, Director de vânzări pe Europa Centrală și de Est la GFL Cosmetics.
12:30 – Seminar „Standarde, practici și tehnologie modernă pentru optimizarea managementului locațiilor din industria ospitalității” – susținut de Mircea Fratuțescu, Manager General al companiei Optima Store.
13:30 – Seminar “Securitate cibernetică în domeniul ospitalității” – prezentat de George Zica de la Itlab Services & Security.
Sâmbătă, 25 mai 2024

11:00 – Vizitarea standurilor târgului de către domnul Ștefan-Radu Oprea, ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului.
11:45 – Declarații de presă.
12:30 – Seminar – Programe de garantare pentru IMM-uri – prezentat de Dumitru Nancu, director general FNGCIMM.
Programul de vizitare al târgului este zilnic, între orele 10:00 – 19:00.


 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1423 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005032 (s)