News Flash:

Depășită în topul WTA

Simona Halep nu mai este tenismena cel mai bine clasată din România

3 Mai 2023
314 Vizualizari | 0 Comentarii

Conform clasamentului oficial live WTA, Simona Halep nu mai este tenismena cel mai bine clasată a României, fiind depășită de Irina Begu. Această poziție o deținuse timp de aproape zece ani. Potrivit jurnaliștilor de la Tennis Press, această situație vine în contextul în care sportiva nu a fost încă judecată în dosarul de dopaj în care a fost acuzată. Deși a fost suspendată în octombrie 2022, nu a mai jucat niciun meci oficial de la US Open din luna august. În ciuda eforturilor depuse de avocații ei și a interviului acordat de Halep în care și-a exprimat furia, cazul său nu a fost încă dezbătut.
 În prezent, Simona Halep se află pe locul 30 în clasamentul live WTA, în timp ce Irina Begu a ajuns pe poziția cu numărul 27, devenind cea mai bună jucătoare română. Liderul WTA timp de 64 de săptămâni, Halep a fost cea mai bine clasată jucătoare din România timp de zece ani și două luni. Interviul dat de sportivă în care și-a exprimat nemulțumirea față de situația în care se află a fost preluat de importante publicații, site-uri și posturi de sport din Europa, iar Tennis Press a titrat "Un calvar nesfârșit", evidențiind situația delicată a Simonei Halep.

„Ea a fost nevoită să se oprească după o poveste foarte complicată și delicată în același timp. Suspendarea a fost o veste proastă atât pentru ea cât și pentru fanii ei. De atunci a început un adevărat calvar sportiv și personal”, a precizat sursa citată.

Simona Halep a anunțat că ar putea fi audiată pe 28 mai, cu condiția ca Agenția de Integritate în Tenis (ITIA) să nu solicite o nouă amânare, așa cum s-a întâmplat de două ori. Această dată coincide cu începutul turneului de la Roland Garros.

Imediat după declarațiile Simonei Halep, Federația Internațională de Tenis (ITF) a făcut o precizare, afirmând că nu are nicio implicare în acest caz, deoarece ITIA este cea care gestionează problemele legate de integritatea în tenis.

Această situație a dus la confuzie în rândul unor publicații internaționale, care au susținut că Simona Halep ar fi confundat ITF cu ITIA. Cu toate acestea, avocatul sportivei, Howard Jacobs, a venit să lămurească situația.

„Nu există nicio diferență vizibilă în modul în care sunt tratate cazurile anti-doping, deoarece ITIA a preluat de la ITF aceiași avocați care judecă cazurile.

Toate documentele sunt depuse prin același portal online, este exact același grup de judecători, iar procesele sunt administrate exact de aceeași agenție, Sport Resolutions, care și în ziua de astăzi precizează pe site-ul său că procesele anti-doping din tenis sunt decise de Tribunalul Independent ITF”, a afirmat Howard Jacobs, citat de Eurosport.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1297 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004991 (s)