News Flash:

Ritivoiu avertizeaza Primaria Timisoara sa curete parcurile

5 Mai 2022
440 Vizualizari | 0 Comentarii
parc

Prefectul Mihai Ritivoiu a somat miercuri municipalitatea sa ia masuri pentru a curata parcurile din Timisoara, care au fost napadite de iarba si buruieni in ultima perioada.
 
Acesta nu este multumit de modul in care sunt intretinute parcurile si spatiile verzi din oras si acorda termen o luna Primariei Timisoara pentru a pune la punct locatiile vizate.

Ritivoiu a afirmat ca parcurile din Timisoara sunt sub orice critica.


Topul autoturismelor preferate de romani in 2021
„Am sa dau termen o luna Primariei Timisoara pentru a aduce parcurile la un nivel decent, de a taia iarba si a cosmetiza ce este de cosmetizat si peste o luna, din data de 6 iunie, vom incepe frumos un control, pentru ca se pare ca, daca facem controale, sunt efecte. Situatia este cu atat mai grava cu cat discutam si de ambrozie, capuse, care se gasesc in aceasta vegetatie luxurianta si vin si tantarii. Daca ma intrebati pe mine, e o chestiune de bun simt, gospodaresc, fiecare la noi acasa cred ca ne curatam gunoiul, noroiul si ne tundem iarba. Ne-a luat primavara prin surprindere”, a declarat, miercuri, prefectul Mihai Ritivoiu.

Acesta spera ca, peste o luna, controlul sa nu se soldeze cu amenzi, ci cel mult cu avertismente.

La scurt timp dupa declaratia prefectului, reprezentantii Primariei Timisoara au anuntat un program prelungit pentru intretinerea spatiilor verzi din oras.

„In aceasta perioada, cand exista un nivel ridicat de umiditate sau ploi si pe timpul zilei, temperaturile depasesc 20 de grade, conditiile sunt optime pentru ca vegetatia sa creasca cu aproximativ 1-1,5 centimetri pe zi”, au transmis reprezentantii municipalitatii.

Primarul Dominic Fritz a cerut companiilor care se ocupa de intretinerea spatiilor verzi – Horticultura, Rogera si Bariera – sa prelungeasca programul de lucru in aceasta perioada si sa lucreze chiar si in weekend pentru a tine sub control acest fenomen.

„De la inceputul saptamanii lucratorii celor trei companii au intervenit in imprejurimile Catedralei, la Pasajul Jiul, Parcul Central, Splaiul N. Titulescu, Bd, 16 Decembrie 1989, Parcul Botanic, Piata Victoriei, pe ambele maluri ale Canalului Bega, pe str. Victor Babes si in multe alte locuri din oras. Suplimentarea vizeaza inclusiv scolile si gradinitele din Timisoara. In total, pentru cosirea vegetatiei, activeaza in acest moment aproximativ 100 de lucratori. Va rugam sa folositi aplicatia de sesizari sau website-ul Primariei Timisoara, sectiunea „Spatiu verde neingrijit”, pentru a semnala spatiile care necesita interventie”, au mai transmis reprezentantii institutiei.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1246 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007112 (s)