News Flash:

Sunt necesare revizuiri!

Programul Rabla ar putea fi modificat

3 Noiembrie 2023
176 Vizualizari | 0 Comentarii

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a declarat joi că Programul Rabla ar putea suferi modificări, inclusiv în ceea ce privește valoarea maximă a unui autoturism care poate fi achiziționat cu voucherele Rabla. El a subliniat că importatorii de autoturisme nu vor fi discriminați, iar Programul Rabla trebuie revizuit anual în pregătirea pentru anul următor.

Aceste declarații au fost făcute de către Ministrul Fechet în cadrul unei ședințe a Executivului, unde a discutat detalii despre Programul Rabla și voucher-ul Rabla Plus.

„Am avut discuţii cu colegii de la Administraţia Fondului pentru Mediu şi cu premierul. Fără îndoială, programul Rabla trebuie regândit în fiecare an pentru anul care urmează. Din acest punct de vedere urmează să agreăm o serie de principii pe care să le transpunem în noul program. (...) Eu cred că şi preţul de vânzare al autoturismelor electrice a scăzut în ultimii ani, motiv pentru care cred că acesta trebuie corelat cu acest plafon maximal, pentru că nu mi se pare firesc ca în situaţia în care urmează să achiziţionezi o maşină foarte scumpă, să spunem de 75.000 euro, când majoritatea autoturismelor electrice costă mult mai puţin, să mai beneficiezi şi de voucher-ul Rabla Plus. Dar, repet, asta este o discuţie în care, într-un timp scurt, voi veni cu nişte măsuri concrete şi agreate în Guvern. Nici astăzi, peste 75.000 euro nu poţi folosi voucher pentru Rabla Plus”, a afirmat ministrul Mediului, preluat de news.ro

Ministrul a menționat că una dintre schimbările posibile în cadrul programului se referă la limita valorică maximă pentru autoturismele achiziționate cu vouchere, indiferent dacă este vorba despre Rabla Plus sau Rabla Clasic.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1426 (s) | 43 queries | Mysql time :0.009695 (s)