News Flash:

Executatul nu și-a făcut treaba cum trebuie

Primăria a respins recepția proiectului de modernizare a Parcului Civic

14 Decembrie 2023
116 Vizualizari | 0 Comentarii

Primăria Timișoara a decis să respingă recepția proiectului de modernizare a Parcului Civic, argumentând că executantul nu a remediat lucrările neconforme. Deși modernizarea parcului s-a încheiat recent, comisia de recepție a identificat probleme, precum planeitatea inadecvată a aleilor interioare, favorizând acumularea apei. De asemenea, în cazul băncilor circulare "SOLE", constructorul a utilizat ancore în pământ în loc de fundații, făcându-le susceptibile la ridicare. O altă constatare a fost că materialul dendrologic uscat și lipsa acestuia nu au fost înlocuite conform standardelor.

„Cei care ies la o plimbare sau trecătorii suferă de pe urma lucrărilor prost făcute. Sunt zone cu alei pe care băltește apa în caz de ploi, unii stâlpi de iluminat sunt cu probleme, plantele uscate nu au fost înlocuite, iar la fântâna ornamentală cărămida decorativă e crăpată în mai multe locuri. Am folosit toate pârghiile pentru a determina executantul să remedieze lucrările neconforme, dar se vede cu ochiul liber ce s-a întâmplat și cum a lucrat. Nu putem face recepția pentru lucrări neconforme. Reținem garanția de bună execuție de circa 250.000 de lei. Echipele Horticultura vor începe, în cel mai scurt timp, să întrețină spațiul verde din parc”, a afirmat viceprimarul Ruben Lațcău.


Potrivit comunicatului emis de Primăria Timișoara, în ceea ce privește stâlpii de iluminat, se constată că executantul nu a respectat proiectul. Fundația acestora are dimensiunea de 60×60 cm, iar înălțimea stâlpului este de 3,40 m, având partea metalică învelită în spumă poliuretanică acoperită de un înveliș din material plastic. De asemenea, la trei stâlpi lipsește câte un braț de la partea superioară.

În privința pergolelor, care prezentau crăpături, constructorul a decis să le acopere cu silicon, generând ondulații datorită imposibilității de șlefuire. Culoarea nu corespunde nuanței lemnului. De asemenea, comisia de recepție a observat la fântâna ornamentală o presiune scăzută a apei și cărămizi decorative rupte sau ciobite în multe locuri.

Valoarea finală a lucrărilor executate se ridică la peste 5,2 milioane de lei, fără TVA, iar perioada de garanție este de cinci ani.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1264 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006576 (s)