News Flash:

Un nou proiect de regenerare urbană a fost aprobat

Piața Traian din Timișoara, desemnată al doilea centru istoric al orașului

19 Octombrie 2023
193 Vizualizari | 0 Comentarii


Consilierii locali au aprobat planul de regenerare urbană pentru Piața Traian și zonele învecinate, ceea ce va transforma această zonă în al doilea centru al orașului Timișoara. Acest proiect ambițios implică reabilitarea completă a Pieței Traian și a 15 străzi adiacente.

 Consiliul Local Timișoara a aprobat proiectul și indicatorii tehnico-economici ai acestei investiții în cadrul fazei de dezvoltare a documentației de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI), la ședința sa din această săptămână.

„E gata prima etapă a proiectul de regenerare urbană a zonei Pieței Traian. Transformăm întreaga zonă în al doilea centru al Timișoarei și punem în valoare atât patrimoniul arhitectural superb, cât și potențialul cultural, turistic, comercial al zonei. 6 hectare din zona Traian vor avea o altă înfățișare. Înverzim întregul cartier cu 355 de arbori, adăugăm 3 parcuri, 2 locuri de joacă și o piață de cartier cu mobilier modern. Trecem utilitățile în subteran și schimbăm rețelele vechi. Construim spații pentru oameni, acolo unde familiile să se plimbe împreună și unde cei mici să aibă loc să se joace. O parte din cartier va trece printr-un proces de pietonalizare, similar cu cel din cartierul Cetate (zona Piața Unirii și străzile din jur). E un proiect fanion pentru Timișoara care pune omul în centrul amenajării spațiului”, a afirmat primarul Dominic Fritz.

Situată în inima Timișoarei, Piața Traian a fost desemnată ca al doilea centru istoric al orașului. Valoarea estimată a investiției pentru regenerarea acestei zone este de aproximativ 140 de milioane de lei, fără TVA. Primăria Timișoara urmărește să obțină finanțare europeană pentru acest proiect prin intermediul Programului Regional Vest. Documentația complexă necesară pentru acest proiect a fost elaborată de către asociația Planwerk & Prodeco și a primit aprobarea în cadrul ședinței plenare a Consiliului Local din această săptămână. Urmează ca proiectul să obțină ultimele avize, să fie finalizat din punct de vedere tehnic și să primească autorizația de construire.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1150 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005102 (s)