News Flash:

Se aleargă în Timișoara

Peste 1.100 de alergători din România și străinătate sunt așteptați la cea de-a VII-a ediție a Timișoara City Marathon

18 Octombrie 2023
165 Vizualizari | 0 Comentarii

Aproximativ 1.100 de alergători din România și din străinătate sunt așteptați să participe la cea de-a VII-a ediție a Timișoara City Marathon, care va avea loc duminică, pe 22 octombrie. Evenimentul va include patru curse: un maraton de 42 de kilometri cu startul la Otelec, un semimaraton de 21 de kilometri, o cursă de 10 kilometri și una de 3 kilometri cu plecare din Piața Libertății din Timișoara.

Traseul acestor curse va urma, în mare parte, cursul canalului Bega, dar vor exista și porțiuni de străzi în care circulația autovehiculelor va fi restricționată. Mai exact, anumite străzi vor fi închise pe durata desfășurării maratonului. Aceste străzi includ: 20 Decembrie, bdul. C.D. Loga (parțial), M. Eminescu (parțial), A. Borza (parțial), G. Enescu, V. Pârvan (inclusiv Pasajul Michelangelo), Coposu, Pestalozzi (până în dreptul străzii Ștefan cel Mare), Splaiul Nistrului (parțial), I.L. Caragiale și Splaiul Spiru Haret.

Circulația mijloacelor de transport în comun va fi, de asemenea, afectată, cu liniile 16, E3, E7 și E8, care circulă pe Bdul. Pestalozzi și Bdul. Vasile Pârvan, fiind întrerupte între orele 09:00 și 14:00.

Pentru mai multe informații privind programul și condițiile de participare, puteți accesa site-ul oficial al evenimentului, timisoaracitymarathon.ro.

Timișoara City Marathon este organizat de Clubul Sportiv Alergotura și beneficiază de finanțare din partea Municipiului Timișoara, prin intermediul Centrului de Proiecte Timișoara, și din contribuțiile partenerilor și ale celor înscriși la eveniment. Clubul Alergotura promovează alergarea ca parte a unui stil de viață sănătos și se implică activ în dezvoltarea spiritului civic al comunității locale prin organizarea de evenimente sportive precum Timotion, La Petrovaselo în vie, Pe un picior de Plai, și Tura Licuricilor.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1201 (s) | 42 queries | Mysql time :0.006111 (s)