News Flash:

O nouă întâlnire cu literatura

Între 25 – 28 octombrie, are loc o nouă ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara

17 Octombrie 2023
174 Vizualizari | 0 Comentarii


Între 25 și 28 octombrie, a XII-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM) își așteaptă publicul din Timișoara, Jimbolia, Sânnicolau Mare, Lugoj și Reșița la o nouă întâlnire cu lumea literaturii.

Festivalul va oferi 14 evenimente în Timișoara și în alte patru orașe din județele Timiș și Caraș Severin, având ca invitați peste 40 de scriitori din țară și străinătate. Alături de evenimentele tradiționale de la Muzeul Național de Artă Timișoara, în acest an, organizatorii au inclus în program opt evenimente menite să aducă autorii mai aproape de tinerii din licee și de iubitorii de literatură din regiune.

Astfel, pe 26 octombrie, scriitorii de origine germană din România, Alexandru Bulucz, Mara-Daria Cojocaru, Ilinca Florian și Nadine Schneider, vor vizita Liceul „Nikolaus Lenau” din Timișoara. Ana Blandiana se va întâlni cu elevii Colegiului Național Pedagogic „Carmen Sylva”, în timp ce Tatiana Țîbuleac va fi prezentă la Liceul Teoretic „Grigore Moisil”. Armand Goșu și Kazimierz Jurczak vor susține o discuție la Colegiul Național „C. D. Loga” pe teme istorice de actualitate. Emilian Galaicu Păun și Henriette Kemenes, alături de editorul Cristian, vor fi oaspeții Școlii Gimnaziale din Jimbolia, eveniment moderat de scriitorul Marcel Tolcea. Poeții Alina Purcaru, Attila Balzs și Ales Mustar (Slovenia) vor participa la o seară literară organizată de Casa Bredicenilor din Lugoj.

Pe 27 octombrie, scriitoarea Tatiana Țîbuleac va întâlni studenții Universității de Vest. În aceeași zi, scriitorii Denisa Comănescu, Florin Lăzărescu și Cătălina Bălan vor fi prezenți la o întâlnire literară organizată de Casa de Cultură din Sânnicolau Mare.

Un eveniment special din program este dezbaterea „Cine mai citește p-aici? De ce sunt necesare festivalurile de literatură?”, care se concentrează pe managementul cultural și are rolul de a aborda nevoia de festivaluri literare în contextul pieței de carte din România. Printre participanții la dezbatere se numără Lucian Dan Teodorovici, Gheorghe Erizanu, Radu Vancu, Tudor Crețu, Cătălin Lazurcă, Gavril Țărmure, echipa FILTM, Mircea Mihăieș, Cornel Ungureanu și alții. Moderatorul evenimentului este Robert Șerban.

Pentru detalii complete despre program și invitați, puteți accesa www.filtm.ro sau pagina de Facebook a festivalului. FILTM, care poartă numele "La Vest de Est / La Est de Vest," a fost inițiat în 2012 cu scopul de a promova literatura și cultura în Timișoara și în Europa Centrală, construind un punte între est și vest prin intermediul literaturii.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1177 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004417 (s)