News Flash:

Întâlnire istorică în Italia!

Papa Francisc s-a întâlnit cu președintele argentinian, Javier Milei, la Vatican

12 Februarie 2024
128 Vizualizari | 0 Comentarii


Papa Francisc s-a întâlnit cu compatriotul său, Javier Milei, președintele argentinian ultraliberal, în cadrul unei slujbe la Vatican, în ajunul unei întâlniri oficiale și într-un moment de instabilitate politică în Argentina.

În fața a sute de credincioși, Milei, zâmbind, s-a înclinat pentru a primi îmbrățișarea suveranului pontif în Bazilica Sfântul Petru, la finalul slujbei de canonizare a călugăriței și misionarei din secolul al XVIII-lea, Maria Antonia a Sfântului Iosif, cunoscută sub numele de „Mama Antula”.

Președintele argentinian, în vârstă de 53 de ani, efectuează prima sa vizită oficială la Roma la două luni de la preluarea mandatului. El s-a ridicat în picioare în momentul în care Papa, aflat într-un scaun cu rotile din cauza dificultăților sale de mobilitate, a intrat în bazilică la începutul ceremoniei. Milei a îngenuncheat apoi în timpul slujbei.

Cunoscut pentru declarațiile sale provocatoare și impulsive, Javier Milei îl caracterizase pe papă drept un „personaj nociv, un imbecil care promovează comunismul și un reprezentant al Celui Rău pe Pământ”, în timpul campaniei electorale.

Milei urmează să se întâlnească și cu președintele italian Sergio Mattarella și cu prim-ministrul Giorgia Meloni.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1249 (s) | 32 queries | Mysql time :0.007352 (s)