News Flash:

O noua actiune de deratizare la Timisoara, saptamana viitoare

11 Noiembrie 2021
400 Vizualizari | 0 Comentarii
deratizare

Primaria Timisoara anunta ca se vor executa servicii de deratizare, intre 15 - 30 noiembrie, pe spatiul public. Si timisorenii sunt obligati sa isi curete gospodariile si sa desfasoare lucrari de combatere a rozatoarelor, altfel risca amenzi.
 
 
Operatiunile de deratizare se desfasoara in perioada 15-30 noiembrie, in baza contractului incheiat cu S.C. Coral Impex S.R.L.

Produsele folosite sunt: Deration Pellet – substanta activa Bromadiolone pentru combaterea rozatoarelor; Colbrom Pasta – substanta activa Bromadiolone pentru combaterea rozatoarelor. Substantele fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole),Tip 14 (Rodendicide), fiind avizate de Comisia Nationala pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sanatatii si se regasesc in Registrul National al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umana de catre Ministerul Sanatatii.

Personalul implicat in efectuarea lucrarilor este calificat si autorizat in conformitate cu legislatia in vigoare, fiind dotat cu echipament de protectie corespunzator.

„Mentionam ca, organizarea, derularea si participarea la activitatile edilitar – gospodaresti constituie o obligatie permanenta a consiliilor locale si a primarilor, a autoritatilor si institutiilor publice, a agentilor economici, cu sau fara personalitate juridica, precum si a cetatenilor.

Pentru ca tratamentele sa aiba o eficienta ridicata, facem apel la cetatenii orasului sa sprijine aceasta actiune si sa adopte masuri urgente in privinta curateniei in propriile gospodarii pentru combaterea rozatoarelor.

Rugam cetatenii sa procedeze la salubrizarea si igienizarea spatiilor proprii de depozitare a deseurilor menajere, interioare si exterioare cladirilor. Atragem atentia timisorenilor asupra faptului ca sunt interzise golirea, deteriorarea sau sustragerea statiilor destinate plasarii momelilor, amplasate de catre operatorul serviciilor de deratizare pe domeniul public”, spun reprezentantii PMT.

Conform HCL nr. 371/2007 sunt consemnate sanctiuni, de la 500 lei la 1.000 lei pentru persoanele fizice si de la 1.000 lei la 2.500 lei pentru persoanele juridice in situatia neefectuarii lucrarilor de deratizare si dezinsectie imediat ce se constata aparitia de rozatoare (soareci, sobolani) si/ sau insecte (tantari, muste, gandaci) si neluarii masurilor de combatere a daunatorilor din spatiile proprii.

Daca vremea nu permite desfasurarea actiunii, perioada de efectuare a activitatii de deratizare va fi prelungita.


 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1173 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006195 (s)