News Flash:

Funeralii naționale în Iran!

Înhumarea fostului preşedinte iranian, Ebrahim Raisi, va avea loc joi, 23 mai

22 Mai 2024
129 Vizualizari | 0 Comentarii
Sursa foto cugetliber ro

Miercuri dimineață, zeci de mii de iranieni s-au adunat în centrul Teheranului pentru a-i aduce un ultim omagiu președintelui iranian Ebrahim Raisi, a informat televiziunea de stat a Iranului, conform agenției AFP.

Cu portrete ale președintelui decedat și drapele iraniene în mână, mulțimea s-a strâns în jurul Universității din Teheran, unde ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem al Republicii Islamice, a condus o rugăciune în cadrul ceremoniei de adio pentru Ebrahim Raisi, care a murit la vârsta de 63 de ani într-un accident de elicopter alături de alte șapte persoane, printre care și șeful diplomației, Hossein Amir-Abdollahian.

Miercuri a fost declarată zi liberă, iar locuitorii din Teheran au fost îndemnați printr-un mesaj pe telefoane să participe la funeraliile "martirului".

Autoritățile iraniene au anunțat cinci zile de doliu național, iar în același timp s-a început procesul de înlocuire a lui Raisi, care a fost președinte al Iranului din 2021. Printre atribuțiile președintelui interimar, Mohammad Mokhber (68 de ani), se numără pregătirea pentru alegerile prezidențiale care urmează să aibă loc pe 28 iunie.

Funeraliile, planificate să dureze până joi, au început marți la Tabriz, un mare oraș din nord-vestul Iranului, în apropierea locului accidentului. Cele opt sicrie acoperite cu drapelul iranian au fost apoi transportate în orașul sfânt Qom, la sud de Teheran, unde o mulțime imensă a participat la ceremonie.

În toate marile orașe din Iran, au fost afișate numeroase portrete imense cu "martirul" Ebrahim Raisi. Președintele decedat va fi înmormântat joi la Mashhad, orașul său natal.

Pe de altă parte, Iranul a inaugurat noua Adunare a Experților, un organ format din 88 de clerici aleși pentru mandate de opt ani și responsabil cu alegerea liderului suprem al Republicii Islamice în cazul decesului acestuia. La reuniunea Adunării Experților, un cleric șiit în vârstă de 93 de ani, Mohammad Ali Kermani, a fost ales pentru un mandat de doi ani în fruntea organizației, înlocuindu-l pe Ahmad Jannati, în vârstă de 97 de ani.


 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1385 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007201 (s)