Kremlinul a anunțat că actualul ministru rus al apărării, Serghei Șoigu, nu va face parte din noul guvern condus de premierul Mihail Mișustin, care urmează să fie numit după reînvestirea președintelui Vladimir Putin în funcție pentru un nou mandat prezidențial, au relatat agențiile de presă ruse.
Putin l-a propus pe Andrei Belusov, fost vicepremier și economist civil, pentru postul de ministru al apărării. Kremlinul a menționat că președintele rus dorește ca ministrul apărării să fie deschis absolut la inovație și idei noi, motiv pentru care a optat pentru Belusov, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
În noua configurație, Serghei Șoigu va deveni secretar al Consiliului de Securitate al Federației Ruse, post ocupat în prezent de Nikolai Patrușev, care va fi la rândul său numit într-o altă funcție în cadrul complexului militar-industrial, funcție care va fi anunțată public în zilele următoare.
În același timp, șeful Statului Major al armatei ruse, generalul Valeri Gherasimov, își va menține poziția actuală.
© 2025 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1440 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006344 (s)
Comentarii (0)