News Flash:

Elita mondială a șahului vine la Timișoara

În weekend are loc Grand Prix-ul Rapid 2023 – „Memorialul Cristina Foișor”

4 August 2023
205 Vizualizari | 0 Comentarii


În acest weekend, Timișoara va fi gazda elitei mondiale a șahului în cadrul Grand Prix-ului Rapid 2023 – „Memorialul Cristina Foișor”.Sâmbătă și duminică, la Centrul Regional de Afaceri, va avea loc un eveniment șahist de cel mai înalt nivel, Grand Prix Rapid 2023 – Memorialul Cristina Foișor, care face parte dintr-un circuit internațional. Competiția este organizată de Federația Română de Șah, cu sprijinul deplin al Consiliului Județean Timiș.

La acest eveniment s-au înscris 360 de sportivi din peste 30 de țări, ceea ce reprezintă o adevărată promovare pentru orașul nostru.

„Este foarte important că reușim să avem un asemenea eveniment important în Timișoara. Este, practic, al doilea an în care Federația Română de Șah organizează circuitul Grand Prix România, un circuit care conține cinci etape din cadrul circuitului plus o etapă finală unde se vor întâlni câștigătorii din primele cinci ediții. Acum, în Timișoara, va fi etapa a treia din cadrul acestui circuit și de aceea am profitat de această ocazie să comemorăm și memoria Cristinei Foișor, marea maestră din Timișoara. Vom avea în această ediție, care va fi în perioada 5-6 august, peste 350 de participanți din aproximativ 30 de țări. Vom avea 33 de Mari Maeștri care vor veni să se dueleze. De asemenea, 12 Mari Maeștri, ceea ce nu știu când s-a mai întâmplat în ultima vreme, cel puțin din memoria mea post-decembristă nu țin minte să fi fost un turneu de asemenea anvergură”, a precizat sportivul timișorean Alin Berescu ce acum ocupă funcția de vicepreședinte al Federației Române de Șah.

Ovidiu Foișor, soțul regretatei sportive care a părăsit această lume mult prea devreme, a prezentat un scurt istoric al șahului din Timișoara, evidențiind personalitatea marcantă a Cristinei Foișor. Cu acest prilej, el a transmis cuvinte de laudă pentru cei care au conceput competiția ca un omagiu adus postum maestrei. Este perfect natural ca numele Cristinei Foișor să fie strâns legat de orașul care a lansat-o în elita șahului european și mondial.

„Aș vrea să mulțumesc actualei conduceri a Federației Române de Șah că a avut această idee și a reușit să o includă în marele circuit Grand Prix România. Anul acesta a inclus și orașul Timișoara. De asemenea, s-a gândit să dedice acest turneu memoriei celei ce a fost Cristina Foișor. Îl privesc ca pe un eveniment deosebit, de mare anvergură internațională și sunt convins că va lăsa urme. În primul rând, Cristina Foișor a fost soția mea și eu sunt șahist de performanță, am participat la evenimente importante. A fost, cel puțin până în prezent, jucătoarea noastră cu cele mai multe rezultate bune internaționale și chiar și naționale.”, a afirmat Ovidiu Foișor.

Competiția este de înalt nivel, și din perspectiva premiilor oferite, care depășesc suma de 30.000 de euro, a subliniat Gabriel Grecescu, secretarul general al Federației Române de Șah. Merită menționat că el încă se consideră un sportiv timișorean, cu toate că activitatea sa l-a condus la București.

„Consiliul Județean Timiș finanțează competiția cu 100.000 de lei, prin Agenda sportivă. În acest an foarte important pentru noi, în care avem foarte multe evenimente culturale, iată că putem să aducem și evenimente sportive de mare anvergură în orașul Timișoara, cum a fost și Campionatul Internațional de Volei pe plajă. Mulțumim foarte mult Federației Române de Șah pentru că a ales să organizeze acest eveniment în Timișoara, pentru implicarea de care dă dovadă, pentru anvergura evenimentului” a explicat situația Alexandru Proteasa, vicepreședintele CJT.


 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1194 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004927 (s)