News Flash:

Atenție, timișoreni!

Municipalitatea timișoreană actualizează Regulamentul de Salubrizare

23 Iunie 2023
265 Vizualizari | 0 Comentarii

Municipalitatea actualizează Regulamentul de Salubrizare, care reglementează organizarea, funcționarea și gestionarea serviciilor de salubrizare în conformitate cu ultimele modificări legislative în domeniu.

Acest document este elaborat în concordanță cu prevederile Sistemului integrat de management al deșeurilor din județul Timiș, finanțat prin Programul Operațional Sectorial Mediu (POS MEDIU). Municipiul Timișoara este parte a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș (ADID), alături de alte 99 de unități administrativ-teritoriale din județul Timiș. ADID a fost înființată pentru implementarea proiectului privind sistemul integrat de management al deșeurilor. În cadrul acestui proiect, județul a fost împărțit în cinci zone de colectare, în funcție de fluxurile de deșeuri și de alocarea lor către stațiile de transfer/centrele de colectare și stațiile de sortare/compostare din județ.

Potrivit legislației în vigoare, autoritățile administrației publice locale au competențe exclusive în ceea ce privește organizarea, atribuirea, coordonarea și controlul activităților de salubrizare în aria lor teritorială de competență. Acestea exercită următoarele atribuții: elaborarea și aprobarea caietelor de sarcini și a regulamentelor serviciului, pe baza caietului de sarcini-cadru și a regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare elaborate de A.N.R.S.C.


”Regulamentul se aplică activităţilor de salubrizare de pe raza municipiului Timișoara, cum sunt colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale, operarea centrelor de colectare prin aport voluntar a deşeurilor de la persoanele fizice, transferul deşeurilor în staţii de transfer, sortarea deşeurilor pe categorii, tratarea biodeşeurilor, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din sortare la depozitele de deşeuri şi/sau la instalaţiile specifice de valorificare energetică, eliminarea, prin depozitare, a deşeurilor reziduale, a deşeurilor stradale, a deşeurilor de pământ şi pietre provenite de pe căile publice, măturatul, spălatul şi stropitul căilor publice din localitate, curăţarea şi transportul zăpezii de pe căile publice din localitate şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de polei sau de îngheţ, dezinsecţia, dezinfecţia şi deratizarea la obiectivele din domeniul public şi domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale”, declară reprezentanții Primăriei Timișoara.

Regulamentul de salubrizare cuprinde condițiile-cadru ce trebuie respectate pentru furnizarea serviciului de salubrizare, indicatorii de performanță, cerințele tehnice și relația dintre operator și utilizator.

În Timișoara, colectarea și transportul separat al deșeurilor menajere și a celor reciclabile sunt asigurate de către Retim Ecologic Service S.A.

În prezent, activitățile specifice serviciului de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Timișoara sunt realizate de către Brantner Servicii Ecologice S.R.L.

Dezinsecția, dezinfectarea și deratizarea au fost asigurate de către CORAL IMPEX S.R.L., iar în prezent se desfășoară procedura de achiziție publică pentru selectarea noului operator.

Proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului serviciului de salubrizare al Municipiului Timișoara va fi supus transparenței decizionale timp de 30 de zile.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1198 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007786 (s)