News Flash:

Grevă în sănătate

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila crede că ”întotdeauna există o posibilitate” de a fi declanșată o grevă în sănătate

2 Iunie 2023
359 Vizualizari | 0 Comentarii

Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății, consideră că întotdeauna există posibilitatea ca sindicaliștii din domeniul sănătății să declanșeze o grevă, dar a evidențiat că șapte dintre revendicările acestora au fost acordate prin intermediul unui acord și pot fi realizate în viitorul apropiat.

”Întotdeauna există o posibilitate şi dacă noi, cei care am discutat cu sindicaliştii, nu ne ţinem promisiunile, lucrul acesta este posibil, dar nu cred să fie cazul. Eu am participat la multe runde de discuţii, atât cu Sanitas, cât şi cu Solidaritatea Sanitară. Ultima discuţie a fost la sediul Guvernului României cu primul ministru şi cu domnul preşedinte Ciolacu, iar şapte dintre revendicările sindicaliştilor de la Sanitas, au făcut obiectul nu numai a discuţiei, ci şi a unui agreement. Unele dintre ele sunt realizabile în perioada imediat următoare, e vorba de blocarea posturilor din sistemul de sănătate, scoaterea lor la concurs”, a afirmat Alexandru Rafila, joi seară, la Antena 3.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1259 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005414 (s)