News Flash:

Lumanari pentru Ivan Patzaichin, pe Bega

8 Septembrie 2021
432 Vizualizari | 0 Comentarii
Ivan Patzaichin

In memoria marelui canoist Ivan Patzaichin, reprezentantii Clubului Sportiv Nautic Banat Timisoara au tinut un moment de reculegere pe Bega. Marti, 7 septembrie, a avut loc iesirea pe apa cu lansarea lumanarilor. Au fost peste 40 de participanti. Clubul va tine doliu 40 de zile.
 
 
Marti, 7 septembrie, Clubul Sportiv Nautic Banat Timisoara a organizat un eveniment in memoria lui Ivan Patzaichin, multiplul campion olimpic la canoe, care a decedat la varsta de 71 de ani. La 20:30 a fost iesirea pe Bega, cu lasarea lumanarilor pe apa. „Odihna vesnica, campionule!”, au scris participantii pe afisul cu poza campionului trecut la cele vesnice.

Au fost peste 40 de participanti, parinti si copii. Sofron Codruta si Cosmin Ion au fost profesorii de la club care s-au ocupat de acest eveniment.

„Noi ca si club sportiv vom tine 40 de zile doliu, in memoria lui”, a spun Cosmin Ion.

Sportivul Ivan Patzaichin a murit duminica, 5 septembrie, dupa o lunga suferinta. El era internat de mai bine de o luna la Spitalul Elias din Capitala.

„E legenda … un CampiOM s-a transformat in stea. Ivan Patzaichin a plecat dintre noi. Povestea sa e povestea succesului, a bunului simt si al caracterului. E povestea unui fiu al Deltei care a dat inapoi inzecit si a inspirat oamenii sa traiasca frumos. Dincolo de medaliile stralucitoare, 7 olimpice (4 de aur), cele 21 mondiale (8 de aur), a fost un OM daruit si generos. Drum lin, Ivan! Vesnic in inimile noastre! Condoleante familiei! Dumnezeu sa il ierte si sa odihneasca!”, se arata in mesajul postat de Comitetul Olimpic si Sportiv Roman, pe pagina sa de Facebook

In 1984 s-a retras din activitate si a devenit antrenor la Clubul Sportiv Dinamo. In 1986 a fost promovat ca antrenor la lotul national, pentru ca din 1995 sa fie numit antrenor coordonator al lotului national olimpic. A reusit sa castige peste 100 de medalii ca antrenor al lotului national si olimpic de kaiac-canoe, calitate in care a fost prezent la Olimpiadele din 1992 – Barcelona, 1996 – Atlanta, 2000 – Sydney, 2004 – Atena, 2008 – Beijing. A fost vicepresedinte al Federatiei Romane de Kaiac-Canoe si vicepresedinte al Comitetului Olimpic Roman (ales in 1990). In aprilie 2019, Ivan Patzaichin a primit Colanul de Aur, cea mai inalta distinctie a Comitetului Olimpic si Sportiv Roman.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1129 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004608 (s)