News Flash:

Legi incalcate in Timisoara. Avem mansarde, nu si parcari!

10 Februarie 2014
1332 Vizualizari | 0 Comentarii
Regulament local, încălcat la Timișoara, dar... fără consecințe! Mansardele construite în oraș ar fi trebuit să fie însoțite de locuri de parcare aferente, însă în realitate ele nu există. Autoritățile ştiu situația, dar spun că deocamdată nu au cum să îi ajute pe cei care se bat pentru un loc de parcare cu mai noii lor vecini de la mansardă. Promit doar să înăsprească normele, chiar dacă vorbim de cele pe care aproape nimeni nu le-a respectat pană acum. ”Foarte aglomerat, nu aglomerat. Primul venit, primul servit. Proprietarii de la mansarde aglomerează zona. Cat se stă în medie după un loc de parcare. La noi în bloc, din 20 de familii, 4-5 sigur nu avem loc de parcare” - Asta spun unii timișoreni din zonele Dambovița, Lipovei sau Soarelui, unde în ultimii ani, zeci de blocuri au fost mansardate. Oamenii caută minute bune un loc de parcare și se bazează pe noroc atunci cand trebuie să își lase mașinile peste noapte.
”Nu vedeti că nu e loc să treacă o mașină, sunt peste tot pe stradă parcate. Numai si numai mașini”, ”Constructorii de mansarde erau obligați de lege să facă și locuri de parcare. Da de unde, niciun loc de parcare. Multe se spun, puține se fac, asta e legea la noi”, susțin alți locatari, abordați de echipa Digi24 Timișoara. ”Proiectul de hotărare din 2007, care e valabil și acum spune că, pe langă mansarde, trebuiau trasate și locuri de parcare. In 99,99% din cazuri, aceste locuri nu s-au realizat. Pentru că în Timișoara nu mai ai unde să faci locuri de parcare în jurul blocurilor. Este o problemă”, afirmă Petru Olariu, președintele FALT.

Și aleșii locali recunosc că este o problemă, în condițiile în care 408 de blocuri au fost mansardate pană acum în oraș. Nimeni nu i-a întrebat însă pe constructori dacă au realizat sau nu şi locuri de parcare. Nicio sancțiune nu a fost aplicată.

”Au fost povești din partea celor care au făcut o afacere din asta, că vor face locuri de parcare, dar nu au făcut nimic”, este opinia primarului Timișoarei, Nicolae Robu.

”S-a încălcat prevederea din hotărarea de consiliu local, care prevede ca, pe langă mansardele existente, să fie create și locuri de parcare corespunzătoare”, afirmă și Ștefan Sandu, consilier local.

Un nou regulament, care stabilește reguli mai stricte pentru construcția mansardelor, va fi votat în următoarea ședință de plen a consilierilor locali. Digi24.ro

mansardele
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2020 (s) | 43 queries | Mysql time :0.008818 (s)