News Flash:

Focare Covid-19 in trei scoli din Timis, zeci de elevi infectati. Recomandarile DSP

22 Martie 2022
372 Vizualizari | 0 Comentarii
elevi

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Scolar Timis, in perioada 14-20 martie, 50 de elevi si 13 cadre didactice erau infectate cu coronavirus. In scoli au reaparut focare de Covid-19, iar reprezentantii DSP Timis transmit cateva recomandari pe care elevii sa le respecte in aceste circumstante.
 
 
In perioada 14-20 mai, in scolile din Timis erau 13 cadre didactice si 50 de elevi infectati cu Covid-19. In judet sunt si trei focare active in scoli. Este vorba despre:

Scoala Gimnaziala Nr.7 Timisoara – 3 cazuri confirmate;
Colegiul National „Carmen Sylva” Timisoara – 5 cazuri confirmate;
Centrul Educativ Buzias – 6 cazuri confirmate
Conform celor de la Inspectoratul Scolar Judetean, institutia mai are in depozitul personal aproximativ 60.000 de teste de saliva, iar unele scoli isi testeaza elevii cu cele pe care le mai au.

Recomandari de la DSP Timis
Pentru ca la scoala activitatile fata in fata au loc pe parcursul unei perioade mai lungi de timp, reprezentantii DSP Timis vin cu recomandari pentru elevi. Acestia ar trebui sa fie precauti si sa respecte masuri generale precum dezinfectarea mainilor si purtatul mastii, si asta pentru ca pandemia nu a luat sfarsit.

„Pornind de la premisa ca in scoli exista riscul de aparitie a unui numar mai mare de imbolnaviri ca urmare a contactului direct sau prelungit in decursul activitatilor in scoala, prin urmare, functioneaza principiul precautiei si masurile generale de impiedicare a raspandirii bolilor infectioase”, au transmis pentru Tion reprezentantii DSP Timis.

Masuri generale:

Purtarea mastii de protectie in: spatiile deschise aglomerate, mijloacele de transport in comun, spatiile inchise (inclusiv in unitatile sanitare, gradinite, scoli, universitati).
Spalarea mainilor cu apa si sapun ori substante antiseptice ramane esentiala
Evitarea spatiilor aglomerate, inchise si deschise
La aparitia simptome de imbolnavire, trebuie sa va testati, sa mergeti la medicul de familie, in centrele de evaluare si tratament sau la Unitatile de Primiri Urgente pentru a primi medicatia adecvata. NU luati medicamente fara recomandarea medicului. NU trimiteti copiii bolnavi la scoala.
Conform Inspectoratului Scolar fizic, orele fizice se pot suspenda in urmatoarele situatii:

pentru un singur elev, pana la terminarea semestrului II al anului scolar 2021-2022, la cererea parintelui, cu avizul si recomandarile specifice ale medicului curant, in cazul in care elevul sufera de boli care afecteaza capacitatea de oxigenare, boli respiratorii cronice severe, boli cardiovasculare, obezitate severa, diabet zaharat tip I, boli inflamatorii, boli imune/ autoimune, boli rare, boli ereditare de metabolism, tratament imunosupresiv, alte afectiuni cronice, afectiuni asociate cu imunodepresie moderata sau severa cum ar fi: transplant, afectiuni oncologice in tratament imunosupresor, imunodeficiente primare sau dobandite, alte tipuri de tratamente imunosupresoare. In aceasta situatie activitatea didactica se va desfasura in sistem hibrid;
la nivelul de grupe/clase din cadrul unitatii de invatamant sau la nivelul intregii unitatii de invatamant – la cererea directorului, in baza hotararii consiliului de administratie al unitatii, cu informarea inspectorului scolar general si informarea Ministerului Educatiei; In aceasta situatie poate interveni si Directia de Sanatate Publica judeteana, care conform normelor sanitare face recomandari.
la nivelul grupurilor de unitati de invatamant din acelasi judet – la cererea inspectorului scolar general, cu aprobarea ministerului;
la nivel regional sau national, prin ordin al ministrului Educatiei, ca urmare a hotararii comitetului judetean pentru situatii de urgenta, respectiv Comitetului National pentru Situatii de Urgenta (CJSU/CNSU)
In cazul Colegiului Pedagogic, DSP a recomandat miercuri suspendarea activitatii cu prezenta fizica si trecerea in online la o clasa de gimnaziu. Aici s-au inregistrat 7 cazuri de elevi pozitivi. Conducerea scolii a hotarat prin Consiliul de Administratie suspendarea activitatii cu prezenta fizica.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1120 (s) | 43 queries | Mysql time :0.005920 (s)