News Flash:

Unii Da, altul Ba

Controversatul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, nu vrea ca Paștele Ortodox să se sărbătorească odată cu cel catolic

11 Aprilie 2023
409 Vizualizari | 0 Comentarii


IPS Andrei, Mitropolitul Clujului, a declarat că este de acord cu unificarea Paștelui Catolic și a celui Ortodox, în urma unei propuneri venite de la fostul ambasador al României la Vatican, Teodor Baconschi, și de la fostul deputat Adrian Papahagi. Justificarea acestei propuneri este că există milioane de români care locuiesc în străinătate, în special în țările vestice, și care nu se pot bucura de sărbătorile Pascale împreună cu familiile lor din cauza diferențelor în calendarul liturgic.

IPS Andrei Andreicuț, Mitropolitul Clujului, a precizat următorul lucru ”ar fi minunat dacă s-ar reuşi lucrul acesta, să se treacă pe stil nou și cu sărbătorile pascale pentru că celalalte sărbători cu dată fixă le ținem pe stil nou, și Crăciunul. Chiar dacă am sărbători pe stil nou și am fi în comuniune cu țările din apus, sfânta lumină tot ar coborî datorită credinței noastre”. 

Controversatul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a afirmat că se opune total. ”Au catolicii sfânta lumina? N-au. Au alții? N-au. Toți se adună la lumina ortodocșilor. Nu îndrăznesc să vină că e greu la ortodocși, sunt posturi mari, metanii, aspre, au lumina materială. Lumina care coboară la noi e realitate, nu simbol”, a zis arhiepiscopul.

Sinodul pan-ortodox, alcătuit din liderii Bisericilor Ortodoxe, va decide asupra unor chestiuni importante. Ultimul astfel de Sinod a avut loc acum șapte ani, după o pauză de mai bine de un mileniu.

În prezent, data Paștelui Ortodox este determinată în funcție de calendarul iulian, care se bazează pe duminica imediat următoare primei luni pline de după echinocțiul de primăvară și care trebuie să fie după Paștele evreiesc. 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1249 (s) | 32 queries | Mysql time :0.006546 (s)