News Flash:

Miron Mitrea, trimis in judecata de DNA

31 Octombrie 2013
1445 Vizualizari | 0 Comentarii
mitrea

Deputatul PSD Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, a fost retrimis în judecată, de Direcţia Naţională Anticorupţie, în dosarul în care este acuzat pentru fapte de corupţie în legătură cu renovarea casei mamei sale, prejudiciul reţinut fiind de această dată diminuat.

Primul termen al procesului a fost stabilit pentru 15 noiembrie 2013.

Potrivit DNA, în dosarul retrimis spre judecare procurorii au stabilit un prejudiciu mai mic, respectiv a fost diminuat de la peste 920.000 lei la 520.000.

In 16 octombrie, Mitrea a venit la DNA pentru prezentarea materialului de urmărire penală. La ieşire, el a subliniat că e acelaşi dosar, din 2005, în care cercetarea a fost întreruptă şi care a mai fost restituit de instanţă pentru refacerea urmăririi penale.

'Nici nu aveam ce să citesc. Este acelaşi dosar. Am solicitat nişte martori, dar asta solicit de cand e dosarul. (...) Eu îi cer de 8 - 9 ani de cand e dosarul. (...) O să vedem, nu se răspunde pe loc', a afirmat atunci Mitrea.

In 26 aprilie 2012, procurorii DNA l-au citat pe fostul ministru al Transporturilor pentru a-i face cunoscut faptul că au început din nou urmărirea penală faţă de el în acest dosar, prilej cu care acesta le-a spus anchetatorilor să fie mai atenţi la proceduri.

Atunci, Miron Mitrea a declarat la ieşirea din sediul DNA că i s-a comunicat că s-a reluat urmărirea penală în acest dosar, început în 2005, şi a fost pus să semneze un proces-verbal.

In 16 mai 2011, completul de cinci judecători al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis restituirea la DNA a dosarului privindu-i pe Miron Mitrea, Irina Jianu, fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii, şi Nicolae Popescu.

Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, Lucrărilor Publice şi Locuinţei în perioada 2000-2004, a fost acuzat de DNA de luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, în legătură directă cu infracţiunea de corupţie, uz de fals.

In acelaşi dosar a fost trimisă în judecată Irina Jianu, fost inspector de stat, şef adjunct la Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), ulterior inspector general de stat în construcţii la ISC, aceasta fiind acuzată de dare de mită, folosirea cu rea-credinţă a bunurilor societăţilor comerciale într-un scop contrar intereselor acestora, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

De asemenea, a fost trimis în instanţă Nicolae Popescu, fost arhitect-şef la Primăria Voluntari, acuzat de fals material în înscrisuri oficiale şi favorizarea infractorului, ambele în legătură directă cu infracţiunile de corupţie.

Potrivit DNA, în perioada 2001-2002, Miron Mitrea ar fi primit de la Irina Jianu foloase necuvenite în cuantum de 927.420 de lei în schimbul numirii şi menţinerii acesteia în funcţia de inspector şef adjunct şi inspector-şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii.

DNA susţine că această sumă reprezintă contravaloarea lucrărilor de construcţii, amenajare şi dotare efectuate, cu titlu gratuit şi în lipsa unor contracte de antrepriză sau subantrepriză, de SC Conimpuls SA Bacău, SC Vertcon SA Bacău, SC Durimpuls SRL Bacău şi SC Regal Glass SRL Bacău la un imobil din judeţul Ilfov, proprietatea mamei lui Miron Mitrea.

Procurorii mai arată că, la momentul numirii în funcţia publică, Irina Jianu avea calitatea de vicepreşedinte şi, respectiv, acţionar la aceste societăţi comerciale.


mitrea
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1296 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005152 (s)