News Flash:

Hranirea cainilor maidanezi pe domeniul public, sanctionata cu amenda intre 100 si 500 de lei

4 Noiembrie 2013
1471 Vizualizari | 0 Comentarii
Hrănirea câinilor fără stăpân pe domeniul public - străzi, trotuare, parcuri, zone verzi etc - şi plimbarea animalelor de companie în locurile de joacă pentru copii, special amenajate în zona parcurilor publice, sunt interzise în oraşul Cugir, nerespectarea acestor fapte fiind sancţionată contravenţional cu amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei.

Cetăţenii din oraşul Cugir care vor fi depistaţi că hrănesc pe domeniul public câinii maidanezi sau îşi plimbă animalele de companie în locurile de joacă pentru copii existente în parcuri vor fi sancţionaţi cu amendă cuprinsă între 100 şi 300 de lei. Pentru aceleaşi fapte, persoanele juridice vor primi o amendă cuprinsă între 300 şi 500 de lei.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Cugir, Luminiţa Birăesc, a declarat, luni, pentru AGERPRES, că, recent, Consiliul Local a aprobat modificarea Regulamentului de ordine publică şi gospodărire a oraşului Cugir în sensul completării acestuia cu încă un articol prin care se interzice hrănirea câinilor fără stăpân pe domeniul public - străzi, trotuare, parcuri, zone verzi etc. De asemenea, este interzisă plimbarea animalelor de companie în locurile de joacă pentru copii special amenajate în zona parcurilor publice.

Această prevedere a fost solicitată de către conducerea Poliţiei Locale 'având în vedere cazurile cu care se confruntă în teren poliţiştii locali, precum şi a sesizărilor primite din partea cetăţenilor referitoare la existenţa câinilor fără stăpân pe domeniul public'.

În motivare se menţionează că maidanezii care sunt hrăniţi de către cetăţeni, pe domeniul public şi în incinta instituţiilor publice - şcoli, grădiniţe etc- se obişnuiesc şi rămân în zonele respective, prezentând pericol asupra persoanelor şi bunurilor.

'De asemenea, plimbarea animalelor de companie în locurile de joacă pentru copii special amenajate în zona parcurilor publice reprezintă un pericol, creează disconfort şi o potenţială sursă de îmbolnăvire pentru copii', se mai arată în expunerea de motive.

Luminiţa Birăesc a menţionat că, la sfârşitul anului trecut, autorităţile locale au amenajat un adăpost pentru câini, cu o capacitate de 35 de locuri. Adăpostul a fost amenajat într-un spaţiu închiriat de la Uzina Mecanică Cugir, care cuprinde două încăperi de aproximativ 300 de metri pătraţi. Prinderea, transportul şi tratarea câinilor se realizează de către o firmă specializată în baza unui contract încheiat cu administraţia locală.

cugir consiliul local special amenajate
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1297 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006574 (s)