News Flash:

A fost lansat un nou program de finanțare nerambursabilă

Centrul de Proiecte al Primăriei Timișoara a lansat programul „Cultura în prezent"

23 Aprilie 2024
60 Vizualizari | 0 Comentarii


Centrul de Proiecte al Primăriei Timișoara a introdus programul „Cultura în prezent”, care vizează finanțarea inițiativelor culturale cu o sumă totală de două milioane de lei.

Acest nou program de finanțare nerambursabilă, lansat de către Centrul de Proiecte al Primăriei Timișoara, își propune să sprijine proiectele culturale care contribuie la dezvoltarea orașului și la consolidarea imaginii Timișoarei ca un mediu prielnic pentru libertatea de creație și expresie. În plus, programul încurajează inovația, promovează creatorii și artiștii, și întărește sistemul cultural local la nivel național și internațional, prin stimularea cooperării și a coproducțiilor la nivel local, regional, național și internațional.

Un alt obiectiv este revitalizarea spațiilor publice din oraș, inclusiv a celor periferice sau nonformale, și dezvoltarea unor noi categorii de public pentru artă și patrimoniu, care să îmbunătățească calitatea vieții în Timișoara.


„Ne dorim ca programul Cultura în prezent să continue să stimuleze efervescența culturală timișoreană. Este un program menit să pună în lumină formele de expresie contemporană, relevante pentru momentul prezent, să pună în valoare creatori și artiști locali, precum și spații publice sau neconvenționale din cartierele orașului”, a declarat Alexandra Rigler, directoarea Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara.


Similar tuturor programelor lansate în anul 2024, fiecare propunere de proiect care solicită finanțare prin intermediul programului „Cultura în prezent” va trebui să includă o activitate cu public în cadrul evenimentului „Celebrarea orașului”. Evenimentul va continua sub egida Centrului de Proiecte și în anul 2024, desfășurându-se în perioada 16 - 18 august.

La acest program de finanțare pot aplica persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale/familiale, societăți comerciale sau persoane juridice de drept privat ori public, cu excepția persoanelor juridice de drept public aflate în subordinea Consiliului Local Timișoara. Înscrierea proiectelor se poate realiza online până la data de 22 mai, ora 16:00. Mai multe informații despre program sunt disponibile AICI!

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1293 (s) | 43 queries | Mysql time :0.009904 (s)