News Flash:

Surpriză!

Cele 100 de insule ecologice pentru colectarea selectivă a deșeurilor au un preț mai mare

5 Iunie 2023
296 Vizualizari | 0 Comentarii

Proiectul privind amenajarea celor 100 de insule ecologice în Timișoara, locații speciale destinate colectării selective a deșeurilor, a suferit o creștere de costuri. Ministerul Mediului, responsabil de gestionarea proiectului realizat cu fonduri din PNRR, a luat decizia că aceste obiective necesită un buget suplimentar.

Astfel, suma de finanțare inițială de un milion de lei a fost majorată cu 400.000 de lei. Aprobarea acestei decizii a fost supusă votului consilierilor locali, iar acestă ajustare a fost realizată în urma solicitării venite din partea ministerului.

”Ca urmare a referatului Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor cu nr. DGPNRR/67700/21.04.2023 privind aprobarea propunerii de modificare a valorii eligibile a contractelor de finanțare, respectiv actualizarea costului unitar eligibil corespunzător tipului 1 de insulă ecologică digitalizată, s-a încheiat Actul Adițional nr.1 la contractul de finanțare nr. C3I1B0122000114”, se precizează în documentația aferentă hotărârii supuse votului.

Potrivit documentelor, suma totală a finanțării nerambursabile prevăzută conform alineatului (1) va fi suplimentată, având în vedere modificarea costului unitar eligibil conform articolului I, punctul 5 din Ordinul MMAP nr. 890/2023. Această suplimentare constă în valoarea de 1.967.800,00 lei, echivalentul a 400.000,00 euro, la care se adaugă diferența TVA aferentă cheltuielilor eligibile în valoare de 373.882,00 lei. Astfel, suma totală a finanțării nerambursabile ajunge la 6.887.300,00 lei, echivalentul a 1.400.000,00 euro, la care se adaugă TVA aferentă cheltuielilor eligibile în valoare de 1.308.587,00 lei.

Fiecare insulă de colectare va fi digitalizată și va dispune de acces restricționat prin cartelă, cu un număr minim de 200 de cartele distribuite locatarilor apropiați de fiecare insulă. De asemenea, aceste insule vor colecta și înregistra date referitoare la nivelul de colectare al deșeurilor.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1173 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004668 (s)