News Flash:

Au fost discuții în contradictoriu în plenul CJT

Consilierii județeni au încercat să privind operatorul care se va ocupa de construcția viitoarei parcări supraetajate

1 Iunie 2023
203 Vizualizari | 0 Comentarii

În cadrul ședinței Consiliului Județean Timiș, a avut loc o dezbatere intensă referitoare la proiectul de construire a unei parcări supraetajate în centrul Timișoarei, propus de administrația județeană. Aleșii județeni au avut dificultăți în a ajunge la un consens cu privire la contractul de concesiune pentru realizarea acestei investiții.

Executivul Consiliului Județean Timiș a propus ca construcția viitoarei parcări să fie realizată de un operator privat, selectat prin licitație, acesta urmând să se ocupe de toate aspectele, de la documentație până la execuție. La finalul anului trecut, consilierii județeni au aprobat unirea celor două parcele aparținând Primăriei și Consiliului Județean Timiș, astfel încât spațiul rezultat să permită crearea unui număr mai mare de locuri de parcare. Practic, administrația pune la dispoziție un teren de 5.429 mp unui operator privat, care va construi parcarea și va plăti o sumă stabilită în urma unui raport de evaluare pentru dreptul de folosință al terenului.

Consilierii din partea PSD nu sunt de acord ca terenul care aparține administrației să fie concesionat către un operator privat.

„Noi nu suntem împotriva unei astfel de parcări în Timișoara, considerăm că avem nevoie cât se poate de repede de o astfel de investiție în Timișoara, mai ales pe terenul pe care îl are la dispoziție consiliul județean, dar nu în modul în care a fost propus acest proiect. Faptul că oferim acest teren unui operator economic pentru o perioadă de 49 de ani și îi solicităm o redevență de 6%, dar nu mai puțin de 100.000 de euro pe an, cred că știm cu toții ingeniozitatea operatorilor economici din România și a sistemului fiscal din România și cred că documentele, în cei 49 de ani, pot fi aranjate în așa fel încât consiliul județean să primească doar redevența minimă de 100.000 de euro. Iar în cei 49 de ani, CJ se va alege cu 4.900.000 de euro, în cel mai bun caz, și cu o clădire care sigur ne rămâne nouă în proprietate, dar după 49 de ani. După 50 de ani, acea clădire iese din orice termene. Nu cred că discutăm de o afacere rentabilă pentru consiliul județean. Cred că avem exemple de bună practică în țară, făcute de municipalitățile din Oradea, Constanța, Galați, care au construit din bugetele locale astfel de parcări și sunt administrate de administrațiile domeniului public din municipalitățile respective. Iar noi avem aici infrastructura necesară pentru gestionarea ei, dacă facem investiția din bugetul propriu al CJT sau contractăm un credit sau găsim niște finanțări europene pentru a face această investiție.”, a afirmat Alexandru Iovescu, liderul consilierilor PSD din Consiliul Județean Timiș.

„M-am uitat pe ofertele care există la ora asta pe piața imobiliară în Timișoara, sunt undeva prin zonă, în Badea Cârțan, niște terenuri libere care se scot la vânzare la 1.900 de euro/mp. În plin centrul Timișoarei, ultimul teren nu poate să fie 600 de euro. Eu bănuiesc că la o licitație cinstită s-ar obține minim 2.000 euro/mp. Înseamnă că redevența pe an ar trebui să fie 80 de euro/mp.”, a declarat și Ioan Sorincău, consilier județean PSD.

În ciuda opoziției exprimate de către consilierii PSD, conducerea Consiliului Județean Timiș îi contrazice și precizează că nu terenul va fi concesionat, ci lucrările de execuție pentru construcția parcării supraetajate. Potrivit contractului aprobat de către aleși, firma care va câștiga licitația va avea un termen de 14 luni pentru a elabora Planul Urbanistic Zonal (PUZ), apoi 8 luni pentru documentația tehnică și 24 de luni pentru a realiza construcția efectivă a parcării.

„Consiliul județean nu are ca și scop prin lege desfășurarea de afaceri, deci nu vedem această parcare ca o afacere din care CJ ar trebui să obțină profit în detrimentul buzunarului cetățenilor. Dacă dumneavoastră credeți că ar trebui să luăm cât mai mulți bani de la viitorul concesionar, care trebuie să ne dea nouă și la rândul lui să ia de la cetățeni bani prin taxa de parcare, atunci spuneți-o foarte clar. Eu cred că scopul nostru, prin această parcare, este să oferim servicii cetățenilor în acea zonă în care avem o aglomerație fantastică de mașini. (…) Redevența estimată e un minim de la care pornește licitația. Că este cea pe care a evaluat-o firma pe care noi am contractat-o să ne facă acest caiet de sarcini, nu pot eu să o contest. Nu sunt specialist, nici dumneavoastră. Dacă în Badea Cârțan sunt alte prețuri, habar nu am, nu sunt la curent cu această problemă și cu siguranță piața va clarifica acest aspect prin licitația deschisă publică.”, a precizat Alin Nica, președintele CJT.

Investiția va genera, spun autoritățile județene, între 400 și 536 de locuri de parcare. „Am lăsat o marjă de flexibilitate la latitudinea celui care va construi și va opera această parcare pentru că noi nu avem experiența unei astfel de investiții și cred că este cel mai bine ca operatorul să vină cu acea viziune care să maximizeze variantele de parcare acolo și de spații de închiriat pentru că nu e doar o parcare, vor fi și spații comerciale. Să găsească mixul optim ca această investiție să aducă randamentul maxim”, a spus Alin Nica.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1128 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005044 (s)