News Flash:

Lucrările de renovare sunt aproape gata

Casei Maghiară din Timișoara, supusă unui proces amplu de renovare, își va recăpăta curând frumusețea

20 Septembrie 2023
189 Vizualizari | 0 Comentarii


Renovarea Casei Maghiare de pe bulevardul Revoluției din Timișoara este aproape finalizată. Această impunătoare clădire, construită în anul 1930, a fost achiziționată de comunitatea maghiară și a fost supusă unui amplu proces de renovare.

Istoria Casei Maghiare a început în anul 1923, când comunitatea maghiară a exprimat dorința de a construi o casă de cultură pentru membrii săi din Timișoara. Cu sprijinul donațiilor din partea locuitorilor, comunitatea a reușit să achiziționeze terenul de pe bulevardul Revoluției din 1989, locația actuală a clădirii. Arhitectul Laszlo Szekely a elaborat proiectul, pe care l-a donat ulterior comunității. Clădirea a fost inaugurată în anul 1930.

De-a lungul timpului, imobilul a servit drept spital militar, a fost preluat de Uniunea Populară Maghiară din Timișoara și, din 1953 până în 1968, a fost sediul Comitetului Orășenesc al Partidului Comunist Român. Ulterior, clădirea a găzduit sediile ziarelor de partid. După Revoluție, imobilul a fost achiziționat de Timpress SA, editura deținută de omul de afaceri Iosif Constantin Drăgan, iar apoi a trecut în proprietatea fraților Cristescu.

Comunitatea maghiară a încercat în repetate rânduri să recupereze clădirea, dar nu a reușit să obțină succes până în anul 2021, când a reușit să convingă proprietarii să vândă casa pentru suma de 2,3 milioane de euro. Noul proprietar este Asociația Bastionul, o organizație formată din comunitatea maghiară. În ultimii doi ani, casa a fost supusă unui amplu proces de renovare și modernizare.

„Casa Maghiară are aproape 1.800 mp birouri și va avea un rol multifuncțional. Pe de-o parte UDMR-ul, consulatul onorific, organizații, ziarul Uj Szo care apare în fiecare săptămână, toți au aici sediul, va fi lăcașul nostru, al maghiarilor din Timișoara.”, a afirmat pentru Ziarul expressdebanat.ro consulul onorific al Ungariei la Timișoara, Peter Tamas. 

La unul dintre etajele superioare ale clădirii, se va amenaja o sală de bal, iar la parter va fi deschis un magazin ce va comercializa produse specifice culturii maghiare. Designul mobilierului pentru acest viitor magazin a fost dezvoltat în colaborare cu o studentă din Timișoara, originară din Gheorgheni. Dulapurile, vitrinele și mesele din cafenea au fost confecționate din lemn de brad de către tatăl studentei. Actualul magazin improvizat din clădire, care oferă cărți, reviste și vinuri, va fi mutat în acest spațiu.

„Vom avea trei locuri unde putem ține evenimente culturale. Cel în care ne aflăm este cea mai mică sală, sub noi va fi o hală mai mare unde vor avea loc petreceri, disco și sala de bal unde vor fi lucruri mai elegante, teatru ș.a. În afară de asta va fi și un magazin cu specialități maghiare, de la cărți până la salamurile Pick de la Szeged, de la ciocolată până la pălincă și vin Tokaj. În plus, vom avea o cafenea mică în magazin. Dedicăm partea aceea renumitului Illy care s-a născut la Timișoara și a plecat în Italia. Eu sper că într-o lună, cel mult două luni vom deschide.”, a mai precizat Peter Tamas.

Consulul speră că până la sfârșitul anului refacerea clădirii va fi gata în proporție de 80%.

„Anul acesta trebuie să terminăm tot ce înseamnă încălzirea, pentru că nu merge încă 100%, nu am avut suficienți bani, cele trei săli despre care vă spuneam, să ne asigurăm că funcționează apa, curentul și… ne cam oprim. Vom avea camera de oaspeți, magazinul. Mai sunt multe de făcut, de exemplu curtea. Dar nu mai avem bani.  Răscumpăratul clădirii a fost 2,3 milioane euro. Iar renovările – 600.000 de euro. Cred că totul ar putea fi gata în doi ani, dar la sfârșitul acestui an devenim 80% funcționali”, a mai precizat Peter Tamas.

Până la sfârșitul acestui an, Asociația Bastionul are planuri de înlocuire a porții de fier de la intrarea în clădire, care a fost instalată în anii '70-'80, cu o poartă realizată din lemn masiv.
 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1154 (s) | 32 queries | Mysql time :0.006163 (s)