News Flash:

Calitatea aerului in Timisoara, normala dupa incendiul de la fosta fabrica de tigari

18 Aprilie 2022
427 Vizualizari | 0 Comentarii
calitatea aerului

Agentia pentru Protectia Mediului Timis a monitorizat evolutia calitatii aerului din Timisoara prin intermediul statiilor automate pe timpul si in urma incendiului de seara trecuta, de la Sacalaz. Nu exista depasiri la poluantii monitorizati.
Va reamintim, un incendiu puternic a avut loc joi la iesirea din Timisoara spre Sacalaz. Pompierii au fost chemati sa intervina dupa ce flacarile au cuprins o hala din incinta fostei fabrici de tigari detinute de Zaher Iskandarani.

Focul a izbucnit la o hala formata din mai multe module conectate intre ele. A pornit din zona in care erau depozitate aparatele de jocuri de noroc, apoi s-a extins la un depozit de mase plastice. Pompierii au reusit sa scoata la timp azotatul de amoniu lichid si celelalte pesticide, inainte ca zona in care erau depozitate sa fie si ea cuprinsa de flacari.

Autoritatile au emis un mesaj RO ALERT, iar soferii aflati in drum spre Sacalaz au fost rugati sa ocoleasca zona. Oamenii au fost sfatuiti sa inchida usile si ferestrele, dar si gurile de aerisire.

Cei de la Agentia pentru Protectia Mediului Timis au monitorizat evolutia calitatii aerului din Timisoara si spun ca nu au existat depasiri ale valorilor limita la niciunul din poluantii monitorizati conform Legii nr.104/2011.

„Pe timpul si in urma manifestarii incendiului de pe amplasamentul fostei fabrici de tigari situata la DN 59A Timisoara iesirea din municipiul Timisoara spre localitatea Sacalaz, Agentia pentru Protectia Mediului Timis a monitorizat evolutia calitatii aerului din Municipiul Timisoara prin intermediul statiilor automate din cadrul RNMCA.

Nu au fost evidentiate depasiri ale valorilor limita la niciunul din poluantii monitorizati conform Legii nr.104/2011”, transmit cei de la Agentia pentru Protectia Mediului Timis.

Valorile inregistrate la statiile TM 5 Calea Aradului si TM 2 CD LOGA au fost prezentate grafic:

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1270 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006863 (s)