News Flash:

3000 de puieti de salcam, plantati la Jebel. Voluntari de la 2 si pana la 70 de ani

18 Aprilie 2022
322 Vizualizari | 0 Comentarii
plantare de puieti

Cativa nori nu i-au speriat pe voluntarii Asociatiei Verde de Banat pentru o noua sesiune de plantare. De la mic la mare s-au implicat in crearea unei noi zone impadurite, care va aduce natura mai aproape de noi. Cei 3000 de puieti de salcam vor ramane „amintire vie”, la Jebel.

Sambata, 16 aprilie, de la ora 10, Asociatia Verde de Banat a inceput o noua sesiune de plantare, in comuna Jebel, judetul Timis. La iesirea din localitate, inspre directia Voiteg, s-au plantat 3000 de puieti de salcam.

„La plantarea noastra de astazi (sambata -n.r.), de la Jebel, am avut voluntari cu varste intre 2 si 70 de ani. A fost o zi minunata, in care cei cativa nori nu au reusit sa ne sperie, asa ca, probabil impresionat de hotararea cu care am demarat actiunea, soarele a venit, intr-un final, sa ne tina companie. Bucuria cea mare a venit din rasul copiilor si fericirea cu care au lucrat impreuna. Cei 3000 de puieti de salcam vor ramane amintire vie acestor momente in care, cu mic, cu mare, la propriu, am pus mana de la mana pentru o cauza buna”, au transmis organizatorii.

Actiuni similare au avut loc si in Checea in luna martie. Voluntarii au plantat salcami pe o suprafata de 1,5 hectare. In perioada februarie – mai, Asociatia Verde de Banat deruleaza si proiectul „Lugojenii isi ingrijesc insula”, prin care se doreste reabilitarea cadrului natural de pe Insula Cotu Mic, care apartine de municipiul Lugoj. Se vor realiza activitati de ecologizare, de constientizare a importantei protectiei mediului, prin plantari de arbori, prin amenajari ale spatiului verde si ale zonelor de acces la care sunt invitati toti lugojenii.

Asociatia Verde de Banat a intreprins actiuni de ecologizare si excursii tematice in locuri din Banat si de pe culoarul Bega. Anul trecut, a fost organizata si actiunea de impadurire pe langa pista de biciclete spre sarbi, in zona Uivar – Otelec.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1142 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006298 (s)