News Flash:

Bilantul incendiilor de vegetatie din zona Atenei a ajuns la 91 de morti, 25 de persoane disparute

30 Iulie 2018
740 Vizualizari | 0 Comentarii
Mati Grecia Incendi abusivismo 1300

Cel putin 91 de persoane au decedat, iar 25 sunt in continuare date disparute, in urma incendiilor de vegetatie din regiunea Atenei, a anuntat duminica un purtator de cuvant al pompierilor, informeaza cotidianul Ekathimerini.
Bilantul anuntat anterior de autoritatile din Grecia era de 85 de morti.

Marea majoritate a victimelor au decedat in mod direct din cauza incendiilor de vegetatie, insa cateva persoane s-au inecat incercand sa scape de flacari.

Autoritatile din Grecia au anuntat sambata ca principala cauza a incendiilor de vegetatie este neglijenta, insa oficiali greci au afirmat ca exista indicii si semne ca unele incendii au fost declansate intentionat.
Potrivit unei surse citate de presa din Grecia, vina pentru aceste incendii ii apartine, cel mai probabil, unui localnic, care ar fi pornit un foc pentru a arde lemn si crengi. Aceeasi sursa sustine ca suspectul ar fi incercat sa acopere focul cu pietre si sa il stinga cu apa.

Toate incendiile care reprezentau o amenintare pentru comunitati au fost stinse pana joi dupa-amiaza, au informat autoritatile din Grecia.

Presa si opozitia din Grecia a criticat dur modul in care autoritatile au reactionat la aceasta calamitate, mai ales ca incendiile de vegetatie sunt relativ frecvente in aceasta tara.

Cotidianul Te Nea a criticat autoritatile pentru "inabilitatea de a proteja cetatenii la doar cativa kilometri de Atena".

Publicatia Ethnos titra "Armaghedon" pe prima pagina, cu steagul Greciei partial carbonizat in fundal.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1167 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006868 (s)