Prima pagina

 Ultima ora

 Actualitate

 Expres

 Magazin

 Economic

 Sport

 National

 International

 Sanatate

 Advertoriale

 Poza zilei

 Bancul zilei

 BZT.ro

 BZC.ro

 BZV.ro

Titlul Zilei

11 Septembrie 2025
 369    0

Eroii revoluției vor fi comemorați prin intermediul unui concert de Filarmonica Banatul din Timișoara

 

Filarmonica Banatul va comemora eroii căzuți la Timișoara în Revoluția din 1989 printr-un concert vocal-simfonic extraordinar. Evenimentul, intitulat „Recviem in memoriam”, va avea loc sâmbătă, 16 decembrie, începând cu ora 19.00, la sediul filarmonicii.

„Orchestra simfonică și Corul „Ion Românu” ale Filarmonicii Banatul Timișoara se vor uni sub bagheta maestrului Gabriel Bebeșelea. O lucrare cu totul specială, comisionată de Filarmonica Banatul, va fi interpretată în premieră absolută. Lucrarea este rodul colaborării dintre șapte compozitori, proveniți din șapte țări foste comuniste, care au împărțit dorință de libertate cu România în anul 1989. Zygmunt Krauze din Polonia, Martin Smolka din Cehia, Iris Szeghy din Slovacia, Sven Helbig din Germania, László Tihanyi din Ungaria, Dobrinka Tabakova din Bulgaria și Dan Dediu din România au creat împreună o lucrare eclectică, dar plină de omogenitate, transmițând mesajul profund al luptei și sacrificiului uman care a adus lumina libertății”, a transmis Primăria Timișoara.

În deschiderea concertului, Emil Hurezeanu și Neculai Constantin Munteanu vor evoca amintiri și vor prezenta momente dramatice din decembrie 1989.

„Această seară deosebită este punctul culminant al activităților Filarmonicii în anul de Capitală Europeană a Culturii și transmite un mesaj puternic de recunoștință și respect față de cei care și-au dat viața pentru libertate”, a precizat Primăria Timișoara.

Mai multe detalii AICI!

Citeste si...

Comentarii

+ Adauga Comentariu