News Flash:

O nouă autostradă în România!

A fost emis acordul de mediu pentru proiectul “Autostrada Timișoara-Moravița”

8 Martie 2024
101 Vizualizari | 0 Comentarii


Agenția pentru Protecția Mediului Timiș a emis acordul de mediu pentru proiectul "Autostrada Timișoara-Moravița".

Autostrada va fi construită în zonele extravilan/intravilan ale UAT-urilor Remetea Mare, Recaș, Bucovăț, Moșnița Nouă, Giroc, Sacoșu Turcesc, Pădureni, Liebling, Jebel, Voiteg, Birda, Deta, Denta, Moravița, precum și pe domeniul public și/sau privat al UAT-urilor și în proprietatea privată a persoanelor fizice și/sau juridice din județul Timiș. Lungimea totală a traseului este de 73 km și va include și punctul de trecere a frontierei cu Republica Serbia.

Principalele lucrări planificate în cadrul proiectului includ lucrări de infrastructură și suprastructură, precum terasamente (excavare, umpluturi etc.), consolidarea terasamentelor, lucrări hidrotehnice, construcția podurilor, pasajelor și podețelor, precum și construcția nodurilor rutiere și a facilităților specifice infrastructurii rutiere cum ar fi parcări, spații de servicii, centru de întreținere și coordonare, punct de trecere a frontierei etc. De asemenea, vor fi realizate lucrări pentru colectarea și evacuarea apelor, protecția mediului (precum panouri fonoabsorbante, împrejmuiri, subtraversări pentru faună etc.) și mutarea și protejarea instalațiilor existente.

”Proiectul propus se suprapune parțial cu siturile Natura 2000 ROSCI0109 Lunca Timişului şi ROSPA0128 Lunca Timişului și se afă în vecinătatea rezervației naturale RONPA0755 Arboretumul Bazoș (la aproximativ 400m); Realizarea proiectului nu va afecta integritatea rețelei Natura2000 și terenuri naturale cu valoare ecologică ridicată sau zone cu areale naturale ce pot reprezenta habitat pentru diverse specii, urmând a se respecta măsurile de protecție stabilite prin avizul Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate”, declară Agenția pentru Protecția Mediului Timiș.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1140 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006192 (s)