News Flash:

O nouă transformare în Timișoara

Vechiul cartier Iosefin va fi transformat radical, în curând

7 Iunie 2023
189 Vizualizari | 0 Comentarii

Primăria Timișoara dezvăluie conceptul de regenerare urbană pentru Piața Mocioni, cu scopul de a transforma în mod radical vechiul cartier Iosefin în viitorul apropiat.

Locuitorii din Timișoara sunt invitați să-și exprime părerea cu privire la conceptul de regenerare urbană a Pieței Mocioni. Prezentarea publică a acestui concept, care vizează reabilitarea, modernizarea și reorganizarea spațiilor publice din vechiul cartier Iosefin, va avea loc miercuri, 7 iunie, începând cu ora 17:00, în sala de festivități a Parohiei Iosefin, situată în Piața Alexandru Mocioni, numărul 9.


Acasă / Administratie / FOTO/VIDEO. Transformarea radicală a vechiului cartier Iosefin, în prezentare publică
FOTO/VIDEO. Transformarea radicală a vechiului cartier Iosefin, în prezentare publicăDe Adriana Mîț în 06 iunie 2023, ora 8:00 PM  
mocioni3

Primăria Timișoara prezintă conceptul de regenerare urbană pentru Piața Mocioni. Vechiul cartier Iosefin va fi transformat radical, în viitorul apropiat.

Timișorenii sunt invitați să-și spună părerea cu privire la conceptul de regenerare urbană a Pieței Mocioni. Așadar, acest concept care vizează reabilitarea, modernizarea și reorganizarea spațiilor publice din vechiul cartier Iosefin va fi prezentat public miercuri, 7 iunie, de la ora 17.00, în sala de festivități a Parohiei Iosefin, situată în Piața Alexandru Mocioni, nr. 9.

„Propunerea vizează prioritizarea pietonilor și bicicliștilor precum și transformarea zonei într-un spațiu de promenadă dedicat locuitorilor și turiștilor, spațiu ce pune in evidență valoarea arhitecturală, istorică si culturală a cartierului Iosefin, aducând partea socială în prim plan. În acest sens, se vor largi trotuarele pietonale, se vor introduce piste de biciclete și spații verzi pentru încurajarea plimbărilor, spațiile de odihnă vor fi dotate cu mobilier urban modern și facil. Finisajul trotuarelor se va înlocui cu dale din piatră, se va reconfigura rețeaua de iluminat stradal și se va introduce iluminat decorativ și monumental, se vor moderniza rețelele edilitare din zonă. Piețele istorice sunt printre cele mai importante atracții turistice și implică suprafețe mari pavate dedicate pietonilor, flexibilitate funcţională, limitarea obstacolelor spaţiale pentru libertatea de mișcare a oamenilor și punerea în valoare a fondului arhitectural istoric”, se precizează în prezentarea proiectului.

Pentru a fluidiza transportul public, se propune realizarea unei benzi speciale pentru autobuz. De asemenea, pe Bulevardul 16 Decembrie 1989 se va reduce numărul benzilor la o singură bandă pe fiecare sens de circulație, iar în zonă vor fi amenajate spații verzi cu plantarea de copaci. Proiectul acoperă zona care include tronsonul bulevardului 16 Decembrie 1989, între Piața Alexandru Mocioni și Podul Traian, precum și căile de acces de pe străzile Gh. Doja, Miron Costin, Timotei Cipariu, Zugrav Nedelcu, Ady Endre, Emanoil Gojdu, bd. Regele Carol I, I.H. Rădulescu, Treboniu Laurian și Splaiul Tudor Vladimirescu.

Prezentarea proiectului va fi disponibilă și online, pe pagina de Facebook a Primăriei Timișoara.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1123 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005255 (s)