News Flash:

Investiție importantă cu fonduri din PNRR

Transportul școlar din Timiș va fi verde

4 Ianuarie 2024
131 Vizualizari | 0 Comentarii


Transportul școlar în județul Timiș va fi ecologic, datorită finanțării obținute prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Consiliul Județean Timiș a primit aprobarea pentru a utiliza șase milioane de euro în vederea achiziționării de microbuze electrice. Autoritatea județeană a depus cererea de finanțare în cadrul PNRR, Componenta C15 – Educație, acționând în numele a 63 de unități administrativ-teritoriale timișene care și-au manifestat anterior interesul pentru acest proiect.

Obiectivul proiectului constă în asigurarea mobilității elevilor către unitățile de învățământ, în special a celor din zonele defavorizate din punct de vedere al transportului. Pe lângă aceasta, proiectul contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, conforme cu cerințele Uniunii Europene.

Suma alocată județului va fi destinată achiziționării a 27 de microbuze, incluzând 24 de vehicule cu 16+1 locuri și 3 microbuze cu 8+1 locuri. Alegerea comunelor care vor beneficia de noile mijloace de transport se va face în baza îndeplinirii condițiilor stabilite în Ghidul apelului, respectând, totodată, anumite criterii privind asigurarea exploatării corespunzătoare a acestora.


„Această inițiativă, alături de proiectul de amenajare a unor trasee velo, confirmă eforturile noastre de a ne încadra în cerințele europene de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Ne dorim să creăm o rețea de transport verde în județ, rețea care să faciliteze accesul elevilor din zonele defavorizate către unitățile de învățământ”, a precizat președintele Consiliului județean Timiș, Alin Nica.

În viitorul apropiat, se va elabora documentația esențială pentru organizarea licitației, în vederea selectării furnizorului de mijloace de transport.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1178 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004921 (s)