News Flash:

A mai scăzut puțin nivelul de fericire al românilor

România se clasează pe locul 32 în topul celor mai fericite ţări din 143 de ţări

20 Martie 2024
115 Vizualizari | 0 Comentarii

România ocupă locul 32 în topul celor mai fericite țări dintr-un total de 143, conform Raportului Mondial al Fericirii. Anul anterior, țara noastră se afla pe locul 24. Finlanda este lider pentru al șaptelea an consecutiv, conform informațiilor transmise de News.ro și citate de g4media.ro.

Danemarca și Islanda rămân pe locurile doi și trei, în timp ce Suedia ocupă locul patru, urmată de Norvegia pe locul șapte.

Statele Unite nu reușesc să intre nici măcar în top 20 - prima dată când performează atât de slab de la crearea Raportului Mondial al Fericirii în 2012.

Lituania este desemnată ca fiind cea mai fericită țară din lume pentru tinerii sub 30 de ani.

Potrivit raportului, bătrânii sunt acum semnificativ mai fericiți decât tinerii în țări precum Norvegia, Suedia, Germania, Franța, Marea Britanie și Spania, în timp ce este invers în Portugalia și Grecia - unde tinerii sunt mai fericiți decât bătrânii.

Există date care arată că nivelul de fericire al copiilor este în scădere, mai ales în America de Nord și Europa de Vest.

Clasamentul din 2024 îi plasează pe Afganistan în coada listei, fiind desemnată încă o dată cea mai nefericită țară din lume. Alături de Afganistan, în lista țărilor slab clasate se mai află Liban, Lesotho, Sierra Leone și Congo.

Clasamentul este construit pe baza a șase factori - sprijin social, venituri, sănătate, libertate, generozitate și absența corupției - folosind date din surse precum sondajul Gallup World Poll. Publicat anual în cinstea Zilei Internaționale a Fericirii, la 20 martie, acest raport reprezintă un parteneriat între mai multe organizații, inclusiv Rețeaua ONU pentru Soluții de Dezvoltare Durabilă, Gallup și Centrul de Cercetare Oxford pentru Bunăstare.


 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1175 (s) | 32 queries | Mysql time :0.007237 (s)