News Flash:

PSD decide daca ii va sanctiona pe senatorul Serban Nicolae si deputatul Nicolae Bacalbasa

10 Mai 2017
992 Vizualizari | 0 Comentarii
serban nicolae
Comitetul Executiv National (CExN) al PSD se reuneste, miercuri, la Bucuresti, la cererea liderului Liviu Dragnea, pentru a decide daca si in ce mod vor fi sanctionati senatorul Serban Nicolae si deputatul Nicolae Bacalbasa, dar si pentru a valida candidaturi la alegerile partiale din 11 iunie.
CExN al PSD a fost convocat, saptamana trecuta, de catre presedintele partidului, Liviu Dragnea, in mod special pentru a discuta cazul presedintelui Comisiei Juridice din Senat, Serban Nicolae, care este si liderul grupului PSD din Senat.
Dragnea a declarat public ca este „nemultumit” de modul in care Serban Nicolae a gestionat lucrarile Comisiei juridice din Senat in ceea ce priveste Legea gratierii, in conditiile in care acesta a propus, iar senatorii PSD din Comisie au votat, gratierea faptelor de coruptie, desi atat Dragnea, cat si premierul Grindeanu au avut declaratii publice prin care s-au pozitionat impotriva acestei propuneri.
Surse din PSD au precizat ca „nemultumirea” lui Dragnea ar avea la baza faptul ca Serban Nicolae le-ar fi transmis senatorilor PSD din Comisia juridica informatii gresite despre decizia politica a partidului.
„Pe mine m-a interesat ca acele amendamente (privind gratierea faptelor de coruptie, n.r.) sa nu fie adoptate. Eu am inteles - dar vreau sa discutam in mod deschis si transparent in CExN asta - ca li s-a spus (senatorilor PSD din Comisia juridica, n.r.) ca e in regula cu acele amendamente. Cand au vazut pozitia mea, si-au dat seama ca, de fapt, nu era o informatie corecta”, a spus Dragnea, saptamana trecuta.
Mai mult, Dragnea si Serban Nicolae au avut un schimb de replici, desfasurat prin intermediul presei, care a culminat cu o declaratie „dura” a liderului PSD la adresa lui Nicolae, privind faptul ca „parerile personale” se pot exprima „in baie”.
Dragnea a apelat, totodata, si la argumentul autoritatii pe care i-o confera functia de lider al partidului.
„Daca nu mai am autoritate in partid, o sa vad, o sa plec si o sa ma apuc de pescuit in mod profesionit”, a declarat, public, liderul PSD.
Surse din PSD au mentionat, in acest sens, ca Serban Nicolae risca sa piarda, miercuri, atat functia de presedinte al Comisiei juridice din Senat, cat si pe cea de lider de grup.
„Dupa cate stiu eu PSD, ori pierde amandoua functiile, ori le pastreaza pe amandoua”, a precizat sursa citata.
Intre timp, in cursul zilei de marti, s-a adaugat, in mod inopinat, o alta tema de discutie pe ordinea de zi a CExN de miercuri, tot la categoria „Sanctiuni”.
Este vorba de cazul deputatului PSD Nicolae Bacalbasa, care, in timpul unui discurs sustinut in fata plenului comun al Parlamentului, a folosit gesturi si cuvinte obscene, triviale.
Dragnea s-a sesizat imediat si a declarat public ca CExN va lua in discutie aceasta „speta”, mai ales ca Bacalbasa nu este la prima „iesire” de acest gen, desi a vorbit personal cu acesta si i-a solicitat sa se abtina.
In ceea ce il priveste pe Bacalbasa, surse din PSD au precizat ca este posibil ca CExN sa decisa suspendarea sa din partid, pe o perioada determinata, asa cum s-a intamplat in cazul deputatului Catalin Radulescu, care a devenit notoriu in urma declaratiilor sale publice privind posesia unei mitraliere AKM.
Pe de alta parte, tot in sedinta de miercuri, CExN al PSD va discuta si despre candidaturile pe care social-democratii le vor sustine la alegerile partiale din 11 iunie.
O alta tema de discutie ar putea privi plafonul impus indemnizatiilor pentru cresterea copiilor.
Astfel, Dragnea a criticat-o, marti, indirect, la ministrul Muncii, Olguta Vasilescu, pentru ca a avansat un plafon de 8.000 lei/luni, el aratand ca nu sustine plafonarea.
„Eu i-am rugat pe toti sa fie putin mai rezervati cu proiectele sau cu ideile pe care le au pana cand nu se contureaza proiectul complet in ceea ce priveste salarizarea, si nu numai, si impozitul pe venit. O sa raspund la aceasta intrebare cand noi o sa finalizam toate discutiile. Nu mai raspund la tot felul de idei care vin din partea unor colegi”, a spus marti Dragnea. Mediafax.ro

dragnea
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1214 (s) | 43 queries | Mysql time :0.013139 (s)