News Flash:

Atenție, posturi vacante!

Primăria Timișoara caută doi directori și un șef

17 Mai 2023
233 Vizualizari | 0 Comentarii


Primăria Timișoara organizează un nou concurs pentru ocuparea a trei posturi vacante de conducere. Este vorba două poziții de director și un post de șef.

„Primăria Timișoara dorește să ocupe o parte din posturile vacante din organigramă, iar profesioniștii dornici să preia un post de conducere pentru a-și aduce  contribuția la creșterea calității vieții în Timișoara sunt invitați să participe”, au transmis reprezentanții săi.

Primăria Timișoara a scos la concurs trei posturi de conducere, respectiv un post de director general la Direcția Generală de Investiții și Mentenanță, un post de director executiv la Direcția Relații Comunitare și un post de șef serviciu la Serviciul Amenajare Peisagistică, Biodiversitate și Ape.

„Candidații interesați vor trece prin etapa de selecție a dosarelor de înscriere, de evaluare a competențelor în domeniul tehnologiei informației IT și a celor lingvistice, urmate de proba scrisă și de interviu”, a precizat Primăria Timișoara.

Data limită de depunere a dosarelor pentru concurs este 6 iunie. Dosarele de concurs trebuie să fie depuse la sediul Primăriei Timișoara, situat pe Bulevardul C. D. Loga, numărul 1, parter, camera 8. Proba scrisă a concursului va avea loc în data de 16 iunie, la ora 11:00.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1290 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006397 (s)