News Flash:

Percheziție domiciliară în Timișoara

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au confiscat 24 de arme şi mii de cartuşe şi alice din casa unui timișorean

29 August 2023
170 Vizualizari | 0 Comentarii


Marți, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase al Inspectoratului de Poliție Județean Timiș au desfășurat o percheziție domiciliară la locuința unui bărbat în vârstă de 58 de ani din municipiul Timișoara. Această acțiune a avut loc în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor.

„În urma desfășurării activităților, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea confiscării și continuării cercetărilor, 9 arme letale lungi de vânătoare, 12 arme scurte letale, dintre care 9 pistoale letale, 2 pistoale letale tip revolver și un pistol letal cu calibrul de 6,35, precum și 3 arme scurte neletale, 2 dintre aceste pistoale neletale fiind cu aer comprimat cu calibrul de 4,5 mm și un pistol neletal cu calibrul de 6 mm.

De asemenea, au mai fost descoperite și ridicate 2 componente esențiale pentru armele letale (o țeavă și o cutie de mecanisme), un amortizor de sunet, 1.377 de bucăți de cartușe letale calibrul 22 LR, 13 bucăți de cartușe letale de vânătoare cu alice, cu calibrul de 12, precum și un cartuș letal de vânătoare cu calibru de 20.

Totodată, în urma percheziției domiciliare, au fost descoperite și ridicate 3 bucăți de cartușe letale cu calibrul de 6,35 mm, 1.500 de bucăți de cartușe neletale cu calibrul de 6 mm, 800 de bucăți de cartușe neletale cu calibrul 4 mm, 600 de bucăți cu capse de inițiere pentru proiectile cu calibru de 4 mm, 500 de bucăți de cartușe neletale cu calibrul 22, 2.000 de bucăți de alice cu calibru 4,5 mm și 1.500 de grame de pulbere neagră pentru muniție”, a declarat IPJ Timiş.

În continuare, se va proceda la extinderea urmăririi penale și în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de contrabandă calificată.


 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1130 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004881 (s)