News Flash:

Omul care a pariat tot ce avea pe un spin de ruleta

21 Noiembrie 2016
1568 Vizualizari | 0 Comentarii
Britanicul Ashley Revell a trait o poveste unica. Suntem tentati sa rezumam noi intamplarea, insa el povesteste mai frumos si va lasam sa aflati, direct de la ce-l care a trait-o, una din cele mai insolite aventuri prin care poate trece un om de rand, cineva care pana atunci nu iesise cu nimic in evidenta:

"Visul oricarui gamer: pariul suprem. Se spune pe buna dreptate ca nu poti bate casa. Insa o metoda exista: un pariu final care sa le cumuleze pe toate. Totul pe rosu sau negru.

Povestea incepe intr-un pub. Stateam la o bere cu prietenii si cineva a spus: "N-ar fi tare sa zbori la Vegas si sa pui tot ce ai pe un singur spin?" Era o intalnire dintr-aia intre prieteni in care orice ti se pare ok dupa mai multe beri.

A doua zi mi-am amintit discutia. Ideea a inceput sa ma prinda. Imi imaginam ce experienta fantastica ar putea fi. Nu aveam obligatii, eram singur si liber. Acum ori niciodata!

Toti mi-au spus ca sunt un imbecil, m-au rugat sa renunt la prostia asta si sa-mi vad de treaba.

Insa eu am inceput sa-mi vand lucrurile, tot ce aveam. Plus 10.000 de lire economisite. Mai aveam un ceas Rolex, un BMW, un set de crose de golf - toate niste mofturi care stateau in calea vietii mele. Trebuia sa scap de ele.

Le-am scos la licitatie sau le-am vandut la targ. Mi-am vandut si obiectele cu valoare sentimentala: un tricou de cricket din liceu, doua esarfe de fotbal. Pe astea le regret si acum.

Peste sase luni eram pregatit. Chestiunea luase amploare si postul de televiziune SKY urma sa-mi filmeze aventura. Am inchiriat un frac si am plecat in Vegas.

In noaptea dinainte am dormit neintors. Nu mai aveam nicio grija. Pare absurd, dar pe vremea aceea credeam ca o sa castig. Practic ma pregateam sa cobor in cazino si sa-mi ridic banii de la casierie.

Dimineata am intrat in cazinoul Plaza. Imi transferasem prin banca 76.840 de lire din Anglia. Am retras toti banii si i-am schimbat intr-un morman de fise.

Nu planuisem ce-o sa aleg: rosu sau negru. Speram intr-o inspiratie divina care insa nu a venit.

Cand am ajuns la masa de ruleta, tipul mi-a spus: "Daca arunc si bila se roteste de mai mult de trei ori inainte ca tu sa pariezi, pariul este anulat".

Si a aruncat. Primul lucru care mi-a venit in minte a fost "rosu". Si am impins toate fisele in fata.

Spinul acela a fost cel mai fantastic moment din viata mea. Poate suna ca un cliseu, dar timpul chiar s-a oprit in loc. Nu mai aveam nicio decizie de luat, simteam libertatea deplina.

Bila s-a rotit, a sarit si apoi s-a oprit pe ceva ce am crezut ca e rosu, dar roata se invartea si bila mi-a iesit din raza vizuala. Am cautat-o din priviri, si, cand am revazut-o, bila se odihnea calma pe numarul sapte. Rosu.

Spectatorii au explodat. Strigau, am inceput si eu sa strig. Cineva a adus o sticla de sampanie si am inceput sa sarbatorim. Prietenii veniti cu mine au explodat si ei. Castigasem un pot de 153.680 de lire. A fost un moment greu de imaginat, de fericire deplina.

De atunci, viata mea s-a schimbat. Am devenit un tip plicticos. Mai ies sa beau o bere in pubul de jos. Experienta aceea m-a invatat insa ceva important: ca in viata nu ceasurile Rolex conteaza, ci obiectele cu valoare sentimentala.

Cand m-am intors din Vegas, n-am aruncat cu banii decat pe o excursie pe motocicleta in Europa. Atunci am intalnit o fata in Olanda, am luat-o cu mine in Anglia si acum suntem impreuna. S-ar putea spune ca la pariul ala am mai castigat si o iubita."

Galerie Video

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1148 (s) | 43 queries | Mysql time :0.005882 (s)