News Flash:

Veste bună pentru cei care vor să facă investiții!

Începând de luni, 12 februarie, românii pot investi în titlurile de stat Tezaur

12 Februarie 2024
239 Vizualizari | 0 Comentarii

Începând cu data de 12 februarie, românii au posibilitatea să investească în titlurile de stat Tezaur, cu maturități de 1 și 3 ani, care oferă dobânzi anuale de 6%, respectiv 6,75%. Aceste titluri de stat au o valoare nominală de 1 leu și sunt disponibile în format dematerializat, conform unui comunicat de presă emis de Ministerul Finanțelor.

Cumpărarea titlurilor de stat poate fi efectuată în următoarele modalități:

între 12 februarie și 7 martie, online, exclusiv de către persoanele fizice înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităților Trezoreriei Statului;
între 12 februarie și 8 martie, de la sediul unităților Trezoreriei Statului;
între 12 februarie și 7 martie în mediul urban și între 12 februarie și 6 martie în mediul rural, prin subunitățile poștale ale CN Poșta Română S.A.
"Dobânda este anuală și se plătește la termenele specificate în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și pot fi răscumpărate în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea de a anula subscrierile efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investițiile în titluri de stat emise de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile", precizează comunicatul.

Fondurile obținute de către Ministerul Finanțelor ca emitent, în urma emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1242 (s) | 32 queries | Mysql time :0.006498 (s)