News Flash:

INSP a transmis!

În săptămâna 18 - 24 decembrie, s-au înregistrat 2.766 de cazuri de gripă clinică în 34 de județe

29 Decembrie 2023
134 Vizualizari | 0 Comentarii


Institutul Național de Sănătate Publică a raportat că, în intervalul 18 - 24 decembrie, au fost înregistrate 62.287 de cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, Infecții Acute Respiratorii Superioare - IACRS și pneumonii). Aceasta reprezintă o scădere cu 19,9% față de aceeași perioadă din sezonul precedent (77.715 cazuri) și o reducere cu 33,8% comparativ cu săptămâna anterioară (94.047 cazuri).

În cadrul aceleiași săptămâni, s-au consemnat 2.766 de cazuri de gripă clinică la nivel național, în comparație cu 2.685 cazuri înregistrate în aceeași perioadă a anului precedent și cu 1.230 de cazuri în săptămâna anterioară.

Cazurile de gripă clinică au fost semnalate în 34 de județe, cele mai multe în București (1.286), urmat de Prahova (307), Maramureș (178), Timiș (194), Galați (159) și Constanța (121).

De asemenea, au fost înregistrate 27 de cazuri de Infecții Respiratorii Acute Severe (SARI), cu un caz în plus față de săptămâna precedentă și cu 11 cazuri mai multe comparativ cu aceeași perioadă a sezonului precedent. Totodată, s-au confirmat 97 de cazuri de gripă prin testare de laborator (șapte cu virus gripal AH1, zece cu virus gripal AH3, 79 cu virus A nesubtipat și un caz cu virus gripal B).

Conform INSP, de la debutul sezonului au fost raportate 195 de cazuri de gripă confirmate de laborator, dintre care 25 de cazuri cu virus gripal AH1, 31 cu virus gripal AH3, șapte cu virus gripal B și 132 cu virus gripal A nesubtipat. De asemenea, s-au comunicat patru coinfecții cu virus gripal și SARS-CoV-2, trei coinfecții cu virus gripal și VRS, și două coinfecții cu virus gripal, SARS-CoV-2 și VRS.

Raportul menționează că au fost confirmate două noi decese cauzate de gripă. Până în prezent, au fost comunicate cinci decese confirmate cu virus gripal: unul cu subtipul H1, unul cu subtipul H3 și trei cu virus gripal A nesubtipat.


 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1178 (s) | 32 queries | Mysql time :0.006173 (s)