News Flash:

Mii de timiseni au votat pentru proiectele din cadrul programului de bugetare participativa al Consiliului Judetean

6 Septembrie 2022
179 Vizualizari | 0 Comentarii
timisoara

Banii alocati de CJ Timis in acest an pentru programul de bugetare participativa vor merge catre sase proiecte. Acestea s-au incadrat la finantare, in suma totala de 3 milioane de lei, in ordinea numarului de voturi primite. In total, in acest an, au fost supuse votului un numar de 13 propuneri. 

Cele sase proiecte insumeaza 2.798.665 lei. Diferenta, pana la 3.000.000 lei, va fi redistribuita catre proiectele castigatoare, conform regulamentului aprobat.

Cele mai multe voturi, 2023, a primit „Judetul in miniatura - Parc tematic in Mosnita Noua”. Conform propunerii, proiectul are ca si concept imbinarea progresului tehnologic cu promovarea turismului cultural la nivelul judetului Timis, prin amenajarea unui parc tematic in care sunt amplasate machete in miniatura a celor mai reprezentative monumente istorice si obiective turistice ale judetului Timis, motivand astfel vizitatorii sa planuiasca si sa intreprinda o calatorie sau o vacanta de valoare istorica si culturala.

Pe locul doi, cu 1763 voturi, se situeaza proiectul de infiintare a unui centru de recuperare pentru minorii cu adictii. Acesta va functiona ca un centru medico-psihologic, cu un numar minim de 20 de paturi. In cadrul acestuia, copiii vor beneficia, pe langa ingrijirea medicala, si de diferite psihoterapii, dar si de recuperare motrica si senzoriala.

Urmatorul pe lista, cu 1113 voturi, este proiectul de realizare a unui Parc tematic Lunca Muresului - Cenad. Initiatorii doresc crearea unui spatiu in care copiii sa fie invatati despre ceea ce inseamna fauna si flora si despre tot ceea ce tine de natura inconjuratoare, prin jocuri si distractie: casute de lemn, mobilier parc, foisoare, observator, puncte belvedere, centru de informare.

Celelalte trei proiecte care primesc finantare sunt Constructie scena acte artistice in Cenad, Spatiu agrement rural - Paduricea din Biled si Adapost de caini in Grabat, comuna Lenauheim.

„Lansat anul trecut, ca proiect pilot, programul s-a dezvoltat frumos, ca valoare, ca regulament, ca importanta a proiectelor propuse. Suntem mandri de implicarea timisenilor, de dorinta lor de a face bine in comunitate. Avem proiecte castigatoare cu tematici diverse, care vor aduce beneficii pentru foarte multi timiseni. Dam drumul la implementare, banii sunt alocati, nu ar trebui sa intampinam mari probleme. Mizam si pe implicarea celor care au depus proiectele, in masura in care au posibilitatea si disponibilitatea”, spune presedintele CJ, Alin Nica.

Bugetul participativ incurajeaza cetatenii sa se implice in luarea deciziilor privind dezvoltarea comunitatii locale. Pe scurt, Consiliul aloca banii, timisenii vin cu propuneri de proiecte, iar dupa validarea lor de catre o comisie, tot cetatenii decid, prin vot public, proiectele cu impact pozitiv pentru comunitate ce vor fi implementate de catre institutie.

Pentru a simplifica procesul de depunere si selectie, a fost dezvoltata o platforma distincta, pe site-ul institutiei, bugetareparticipativa.cjtimis.ro. Limita maxima a bugetului pentru un proiect propus a fost de 1.500.000 lei, incl. TVA. Suma totala alocata de Consiliul Judetean in acest an a fost una tripla fata de 2021, de trei milioane de lei.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1259 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006752 (s)