News Flash:

UVT Timișoara organizează

„Luna Verde la UVT”, eveniment care reunește conferințe pe tema dezvoltării durabile și a protecției mediului

18 Mai 2023
238 Vizualizari | 0 Comentarii

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) găzduiește a doua ediție a programului "Luna Verde la UVT" între 6 mai și 5 iunie. Evenimentul adună conferințe, dezbateri și ateliere de lucru pe teme legate de dezvoltare durabilă și protecția mediului.

Programul este organizat de Institutul de Cercetări Avansate de Mediu (ICAM) prin Centrul de Transfer Tehnologic și Inovare (CTT-UVT), cu sprijinul facultăților și departamentelor UVT.

Ediția din 2023 a "Lunii Verzi la UVT" cuprinde peste 20 de evenimente dedicate conștientizării dezvoltării durabile și acțiunilor concrete pentru protecția mediului. Începând din 23 martie și până la începutul "Lunii Verzi" pe 6 mai, peste 320 de persoane au participat la cele 5 evenimente premergătoare, axate pe educație și inovare pentru dezvoltare durabilă. Ulterior, începând cu începutul "Lunii Verzi" și până în prezent, alte 330 de persoane au participat la cele 9 evenimente organizate pe teme de sustenabilitate. Până pe 5 iunie, în Ziua Internațională a Mediului, se estimează că alte 700 de persoane vor lua parte la noi evenimente.

Astfel, cei peste 1.350 de participanți la activitățile "Lunii Verzi la UVT" devin ambasadori ai cunoașterii în domeniul dezvoltării durabile, promovând o cultură dedicată ecosistemului verde în comunitățile lor. Aceste evenimente sunt în conformitate cu strategia de sustenabilitate și inovare a Universității de Vest din Timișoara, ca parte a misiunii lor de transfer al cunoștințelor și creștere a acceptării societale a acțiunilor pentru dezvoltare durabilă.

„Evenimentul completează istoricul celor șase ediții ale Săptămânii Verzi la UVT, un proiect care a debutat în 2016, la scurt timp după adoptarea obiectivelor de dezvoltare durabilă de către Organizația Națiunilor Unite. Programul Lunii Verzi la UVT nu înseamnă doar promovarea mișcării libere, protecția diversității naturale, antreprenoriat în tehnologii verzi ori dezvoltarea sustenabilității și ecologiei, ci presupune mai ales multe sesiuni de comunicare și schimb de experiență care susțin educația pentru protejarea ecosistemului în care ne aflăm. Programul promovează intensiv educația în sprijinul ecosistemului verde, o dimensiune tot mai importantă a existenței în comunitate pentru noile generații de studenți.”, a declarat Marilen Pirtea, rectorul UVT.


Viitoarele activități și evenimente planificate în cadrul "Lunii Verzi la UVT" includ:

Mind your own business - Go GREEN! - eveniment organizat în 19-20 mai 2023 de către Departamentul de Management al FEAA UVT. Acesta este un workshop interactiv adresat studenților UVT, în cadrul căruia aceștia vor lucra în echipe pentru a identifica și dezvolta idei de afaceri "verzi". Pentru mai multe detalii, se poate contacta roxana.bucurean•e-uvt.ro sau verde•e-uvt.ro.

Dezvoltarea comunicării și muncii în echipă prin activități sportive - eveniment organizat în 23 mai 2023. Prin colaborarea cu Liceul Teoretic "Grigore Moisil", o nouă clasă de elevi va avea acces la un tur ghidat în Grădina Urbană UVT și un training de dezvoltare a competențelor de comunicare și muncă în echipă prin activități sportive, sub îndrumarea lect. univ. dr. Cerasela Domokos din echipa FEFS UVT. Pentru detalii suplimentare și/sau confirmarea înscrierii, se poate contacta cerasela.domokos•e-uvt.ro sau verde•e-uvt.ro.

Sesiunile "Urbanistul verde" - organizate de Facultatea de Chimie, Biologie și Geografie. Aceste sesiuni abordează subiecte precum dendrocronologia și schimbările climatice și se concentrează pe următoarele teme:

a. Planificarea și organizarea spațiilor verzi;
b. Recunoașterea speciilor de arbori cu ajutorul aplicațiilor mobile;
c. Prelevarea de probe în vederea analizei inelelor anuale de creștere.

"Urbanistul verde" va avea loc în Parcul "Carmen Sylva" pe data de 24 mai 2023 și în Parcul "Constantin Diaconovici Loga" pe data de 31 mai 2023. Fiecare eveniment începe la ora 09.00 și are o durată de aproximativ 60-90 de minute, putând acomoda între 80 și 100 de participanți. Elevii din clasele de gimnaziu și liceu sunt invitați să se înscrie la aceste evenimente, care le oferă oportunitatea de a înțelege impactul concret al acțiunilor lor de zi cu zi asupra schimbărilor climatice. Pentru detalii suplimentare și/sau confirmarea înscrierii, se poate contacta fabian.timofte•e-uvt.ro sau verde•e-uvt.ro.

Vizita la deponeul de deșeuri Ghizela - 25 de studenți vor avea ocazia să viziteze deponeul de deșeuri Ghizela pentru a învăța despre educația ecologică oferită de Agenția de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș. Vizita va avea loc în data de 25 mai 2023, cu plecare din fața Universității de Vest din Timișoara. Pentru detalii suplimentare și/sau confirmarea înscrierii, se poate contacta andreia.schneider•e-uvt.ro sau verde•e-uvt.ro.

Bune practici de economie circulară în cadrul grupului Vrancart S.A. - eveniment organizat în data de 26 mai 2023 de către FEAA UVT, Centrul de sustenabilitate Green UVT, UNITA Circular Economy Research & Innovation Hub și Eco Club Timișoara, în colaborare cu grupul Vrancart SA. Acest eveniment, conceput ca un workshop inedit, are scopul de a familiariza comunitatea UVT și publicul larg cu inițiativele de economie circulară din regiunea noastră. Prin discuții cu reprezentanții Vrancart și vizitarea unei expoziții interactive cu produse fabricate exclusiv în România de către companie, participanții vor avea ocazia să înțeleagă mai bine modul în care funcționează un model de afacere bazat pe principiile economiei circulare și să vadă potențialul real al unor astfel de inițiative. Pentru detalii suplimentare și/sau confirmarea înscrierii, se poate contacta andreia.schneider•e-uvt.ro sau verde•e-uvt.ro.

Campionatul Național Universitar de Volei Masculin - organizat în 27-28 mai 2023 de către FEFS și CSU UVT în Sala de Sport Oituz și Sala Facultății de Educație Fizică și Sport. Opt echipe universitare vor concura la Timișoara pentru titlul de campioană universitară la volei masculin. În prima zi vor avea loc meciurile din faza grupelor, iar în a doua zi se vor juca finalele.

Handbal ca la carte, ediția a II-a - eveniment organizat în data de 1 iunie 2023 de către profesorii și studenții FEFS și CSU UVT. Turneul de minihandbal feminin este destinat echipelor de fete născute în 2012 și mai tinere și va avea loc pe terenul de sport al UVT, cu participarea a peste 200 de copii. De asemenea, va fi organizată și o activitate metodică coordonată de lector conf. univ. dr. Eugen Bota, destinată antrenorilor și profesorilor de educație fizică și sport.

Atelier vesel de reciclare creativă - organizat în data de 1 iunie 2023, acest atelier are ca scop realizarea de obiecte decorative din materiale reciclabile, precum ghivece din peturi, suporturi de creioane din tuburi de carton, pușculițe din sticle de plastic, jucării cu cap de iarbă și rame de fotografii din bețișoare de înghețată. Detalii suplimentare și/sau confirmarea înscrierii, în limita a 15 locuri disponibile, se pot obține contactând mihaela.lovaszi•e-uvt.ro sau verde•e-uvt.ro.

Poster session "Responsible consumption and production" - organizat în data de 8 iunie 2023 pentru prezentarea lucrărilor practice realizate de studenții la disciplina complementară care formează competențe transversale "Entrepreneurship Skills - practical applications", cu îndrumarea conf. univ. dr. Mădălina Erașcu de la Facultatea de Matematică și Informatică, Departamentul Computer Science.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1117 (s) | 32 queries | Mysql time :0.006138 (s)