News Flash:

Lacrimi si mesaje sfasietoare pentru tinerii care murit carbonizati in accidentul din Suceava! ULTIMUL MESAJ postat pe Facebook de Ciprian, baiatul care a provocat TRAGEDIA

2 Noiembrie 2017
1177 Vizualizari | 0 Comentarii
accident

Carnagiu pe șosea. Aşa poate fi descris groaznicul accident produs în această dimineaţă, pe drumul național care leagă Suceava de Gura Humorului, în urma căruia cinci tineri au murit carbonizaţi. 

 

În curba de la intrarea în Ilișești dinspre Suceava, un Audi în care se aflau cinci persoane a fost scăpat de sub control de șoferul în vârstă de 26 de ani, intrând pe contrasens, unde a lovit o altă mașină mică și un autocamion.

În urma impactului, autoturismul marca Audi a luat foc și a ars ca o torță. Toţi cei cinci tineri care se aflau în vehicul şi care se întorceau de la o petrecere au murit carbonizaţi.

Alte trei persoane din celelalte două mașini au fost rănite iar una dintre ele a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului SF. Ioan Cel Nou Suceava.

Şoferul maşinii Audi are 26 de ani, se numeşte Ciprian Năsăudeanu şi este din Gura Humorului.

Cu aproximativ o oră înainte de producerea tragediei, băiatul a postat pe Facebook o fotografie în care apare alături de alţi trei tineri, respectiv Beniamin Marian, Emanuel Darius Paraliuc şi Andrei Prelucă.

La puţin timp după producerea tragediei, pe paginile de Facebook ale tinerilor morţi au început să curgă mesajele de condoleanţe.

"Dumnezeu să-i ierte, nu-mi vine să cred ce aud. Am rămas fără cuvinte"

"Bunul Dumnezeu să vă ierte! Nepotul meu drag. Nasaudeanu Ciprian Florinel"

"Dumnezeu sa va ierte,inca nu pot sa cred ca sa putut petrece aceasta nenorocire,condoleante familiei!"

"Seara blestemata!"

"Ati plecat prea repede fratilor!"

"Dumnezeu sa va ierte dragi mei verisori nu o sa va uit niciodata...Beniamin Marian şi Emanuel Darius Paraliuc"

"Ai plecat prea devreme printre noi fratelo drumul tau Este fara întoarcere"

"Dumnezeu să te ierte suflet frumos! Chiar îmi pare foarte rău"

"Veri mei dragi....Dumnezeu sã vã ierte viata a fost prea cruda cu cine nu trebuia".
 

Observator.tv

 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1168 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006882 (s)