News Flash:

Elena Udrea este audiata astazi in Comisia pentru alegerile din 2009

2 Noiembrie 2017
915 Vizualizari | 0 Comentarii
elena udrea4

Comisia de ancheta a alegerilor din 2009 se reuneste, joi, urmand a fi audiati Elena Udrea, Daniel Dragomir, Doru Paraschiv si Marian Hapau. Luni, fostul ofiter SRI Daniel Dragomir s-a prezentat in fata acestei comisii.
Fostul angajat SRI, Daniel Dragomir, a sustinut, luni, ca prezenta fostului ministru al Apararii, Gabriel Oprea, la intalnirile „semioficiale” desfasurate in sediile SRI era de notorietate, intalniri la care participau si magistrati sau politicieni.

„Au existat foarte multe astfel de intalniri. Era la nivelul evidentei si notorietatii, nu eram doar eu, erau zeci de ofiteri din serviciu care cunosteau despre aceste persoane si despre alte persoane care au participat la aceste intalniri”, a spus Dragomir, intrebat despre intalnirile care avea loc la sediul SRI, in cadrul audierii sale de catre Comisia parlamentara de ancheta a alegerilor prezidentiale din 2009.

El a precizat ca aceste intalniri aveau un caracter „semioficial”, iar printre participanti se numarau membri din cadrul Parchetului, din cadrul instantelor judecatoresti, din cadrul altor servicii de informatii, dar si oameni politici, ocazional.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1194 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004809 (s)